Sorin Grindeanu anunță că METROUL de la Cluj a fost finanțat pe jumătate de minister: „Am plătit spre Primăria Cluj 150 de milioane”
This browser does not support the video element.
Întrebat despre ce se mai întâmplă cu metroul de la Cluj, ministrul Transporturilor a precizat că de la ministerul său au plecat spre Primăria din Cluj 150 de milioane de euro, adică jumătate din sumă.
Din 300 de milioane cât sunt prevăzuți în PNRR, vreau să vă spun că am plătit spre Primăria Cluj 150 de milioane, jumătate am trimis acești bani la Primăria Cluj. Asta ca să știți cum stăm, a spus Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor a reamintit faptul că printr-o eroare tehnică, banii vor veni din obligațiuni verzi și spune că evită speculațiile în privința vinovatului.
Ce a ținut de minister am făcut, am aprobat foarte rapid în Guvern noii indicatori tehnico-economici, dânsul (nr. Emil Boc) a suspendat acea licitație, s-au aprobat noii indicatori, după care a reluat licitația cu noii indicatori tehnico-economici. Numai că între timp a uitat sau tehnic nu s-au încărcat acești noi indicatori în acel registru european, ceea ce comisia a considerat că nu e chiar în regulă, asta este toată istoria, a mai spus Grindeanu, care a evitat să arate vinovații: „Nu e treaba mea. Eu vă spun că până la urmă nu fac speculație.”
CITEȘTE ȘI: