VIDEO | Sorin Grindeanu, despre ajutorarea TAROM: Este în analiză la Comisia Europeană o cerere de ajutor de stat. Sunt optimist, vorbim de 90 de milioane de euro
This browser does not support the video element.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că TAROM ar putea beneficia de o infuzie de 90 de milioane de euro, ca ajutor de stat, însă se așteaptă „OK-ul” de la Bruxelles.
Întrebat care ar fi soluţiile pentru salvarea companiei aeriene Tarom, Sorin Grindeanu, a declarat: „În acest moment, la Bruxelles e în analiză o cerere de ajutor de stat, din partea Comisiei. Sunt optimist, vorbim de 90 de milioane care, ca infuzie, ar ajuta foarte mult compania.
Ministrul a precizat că TAROM-ul ar trebui reformat astfel încât compania aeriană să nu mai depindă de infuziile de capital injectate de stat.
Trebuie şi acolo să vedem cum să nu mai ajungem în situaţii de acest tip, iar Tarom să rămână o companie proprie, a noastră, a românilor. Sunt şi alte state care au avut, care nu mai au companii”.
„Sunt optimist că vom primi ok-ul de la Bruxelles, pe ajutorul pentru compania Tarom”, a precizat Grindeanu.
TAROM, dependentă de ajutor de stat
Compania TAROM, deținută de statul român, se confruntă în ultimii ani cu dificultăți financiare importante, informează site-ul agenției Agerpres.
TAROM a primit de la stat un împrumut în valoare de 36,7 milioane de euro, aprobat în februarie 2020 de Comisia Europeană.
Ulterior, la 28 mai 2021, autoritățile au informat Comisia cu privire la un plan de restructurare a TAROM.
Acest plan stabilește un pachet de măsuri pentru raționalizarea operațiunilor, reînnoirea flotei și reducerea costurilor. În acest sens, statul român își propune să sprijine restructurarea printr-o finanțare publică de 190 de milioane de euro.
Sprijinul financiar ar urma să fie acordat sub forma unei injecții de capital, a unei subvenții și a eliminării datoriilor corespunzătoare valorii ajutorului de salvare și a dobânzilor aferente.
Normele UE privind ajutoarele de stat sunt foarte stricte
Normele UE privind ajutoarele de stat, în special Orientările Comisiei privind ajutoarele pentru salvare şi restructurare, permit statelor membre să sprijine, în anumite condiţii stricte, întreprinderile aflate în dificultate. Mai precis, se poate acorda ajutor pentru salvare pentru o perioadă de până la şase luni. După această perioadă, fie ajutorul pentru salvare trebuie să fi fost rambursat, fie statul membru trebuie să notifice Comisiei un plan de restructurare pentru a fi evaluat în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat.
Pentru ca acest ajutor să primească aprobare de la Bruxelles, planul trebuie să demonstreze că întreprinderea poate continua să fie viabilă și fără să primească în continuare sprijin din partea statului, că aceasta contribuie într-o măsură suficientă la costurile restructurării sale şi că denaturările concurenţei generate de ajutor sunt eliminate cu ajutorul unor măsuri de compensare care includ, în special, măsuri structurale.