Sorin Grindeanu, despre COMASAREA ALEGERILOR: „Am semne de întrebare că ar fi constituțională”
This browser does not support the video element.
Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a atins subiectul comasării alegerilor de anul viitor, una dintre cele mai dezbătute teme politice ale momentului.
În opinia fostului premier, orice lucru care ar duce la o anumită simplificare, atâta vreme cât respectă legea, este binevenit.
Grindeanu: „Nu e o decizie luată”
Însă, pe acest subiect, Sorin Grindeanu afirmă că are „semne de întrebare că ar fi constituțională” comasarea alegerilor de anul viitor.
„În acest moment, eu am semne de întrebare că ar fi constituțională, dar nu sunt un specialist în drept constituțional, din contră, nu vreau să mă pronunț”, a transmis ministrul Transporturilor.
Totuși, prim-vicepreședintele PSD admite că, având atât de multe alegeri în 2024, e posibil ca românul să se sature de atâta chemat la vot.
„Nu e o decizie luată, sigur, anul 2024 este un an în care vom avea multe rânduri de alegeri, vom avea europarlamentare, locale, generale și prezidențiale. Eu cred că la finalul anului 2024 o să fim cam sătui, așa, de pus ștampile și atunci orice lucru care ar duce la o anumită simplificare, atâta vreme cât respectă legea, eu cred că este binevenit”, a precizat Sorin Grindeanu.
Partenerii liberali din coaliția de guvernare susțin comasarea alegerilor. Premierul Nicolae Ciucă a declarat că a cerut specialiştilor din PNL să găsească soluţii care să fie legale, constituţionale pentru organizarea comasată alegerilor de anul viitor.
Nicolae Ciucă a precizat că există trei posibile scenarii pentru comasarea alegerilor de anul viitor, dar a cerut specialiştilor din partid să găsească soluţii care să fie legale, constituţionale pentru organizarea comasată a acestora. „Trebuie să venim cu o abordare legală, constituţională, nu de altă natură. Dacă va exista, atunci o vom discuta. Dacă nu va exista, nu o vom discuta”. Citește mai multe AICI despre poziția primului-ministru Nicolae Ciucă.
De asemenea, și președintele Klaus Iohannis a admis, săptămâna trecută, că ar fi posibil, din punct de vedere constituțional, ca alegerile de anul viitor să fie comasate: „Patru rânduri de alegeri complicate sunt problematice. Ne-am afla permanent într-o competiție electorală, cu certuri la televizor”.