Sorin Grindeanu, despre viitorul post-prezidențial al lui Iohannis: „Există multe alte lucruri pe care să le facă. Nu trebuie să aibă un rol politic”
This browser does not support the video element.
Întrebat dacă PSD are vreo „ofertă” pentru Klaus Iohannis după ce își va încheia ultimul și cel de-al doilea mandat prezidențial, Sorin Grindeanu a răspuns:
„Am văzut declarația domnului Iohannis. Nu-l interesează să fie nimic. Faptul că nu-l interesează să fie pe liste. Restul, domnia sa știe”.
Ministrul Transporturilor spune că nu s-a discutat nimic în interiorul PSD despre viitorul carierei politice a actualului președinte. El adaugă că pentru Iohannis sunt o mulțime de domenii profesionale în care poate activa în viața post-prezidențială.
„Dar de ce trebuie să-i găsim noi un rol la Klaus Iohannis? Eu am văzut că aproape toți președinții, cred că mai puțin Emil Constantinescu, au încercat după să rămână în politică și nu cred că a fost o decizie înțeleaptă nici din partea domnului Ion Iliescu, nici din partea lui Traian Băsescu.
Eu cred că există multe alte lucruri pe care Klaus Iohannis poate să le facă punându-și în valoare experiența politică, dar nu neapărat să facă în mod direct politic„, a spus Sorin Grindeanu, la Antena 3 CNN.
Sursa Foto: Profimedia