Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, vineri la Târgu-Mureş, că partidul e într-o situaţie similară cu cea din anul 2000, atunci când a câştigat toate alegerile.
În acest moment la PSD se lucrează în echipă și se vede. Această echipă condusă de Marcel Ciolacu a reușit așa cum zice un clasic în viață ,,pas cu pas” să câștige toate bătăliile pe care le-am avut de prin 2020 și până acum, dar testul până cel mai important îl avem de dat în acest an și îl vom da în 9 iunie cu cele două rânduri de alegeri europarlamentare și locale, îl vom da în septembrie cu alegerile prezidențiale și îl vom da în decembrie cu alegerile parlamentare. Astfel încât atunci când tragem linie la sfârșitul anului să avem președinte, să câștigăm alegerile parlamentare, locale europarlamentare.
Sorin Grindeanu a vorbit și despre proiectele sale de la ministerul pe care îl conduce și a lăudat faptul că a primit buget dublu.
De exemplu, astăzi când vorbim sunt aproape 900 km și de autostradă și drum expres în lucru astăzi în România. Dacă se spunea în urmă cu 3-4 ani se spunea că vorbim de filme științifico-fantastice. Sigur că trebuie să se mențină acest lucru în următorii ani și toți cei care am fost la guvernare în toți acești ani dacă vorbim de București și de guverne, am rămas dator față de români în ceea ce privește infrastructura. Este cazul să începem să plătim această datorie și este cazul ca românii să beneficieze de o infrastructură modernă. Am avut sprijin de la prim-ministru să am cel mai mare buget în doi ani de zile vreau să vă spun că bugetul Ministerului transportului s-a dublat pentru că sunt foarte multe șantiere în lucru același lucru este valabile și în alte domenii.
CITEȘTE ȘI:
Marcel Ciolacu, mesaj din Mureș: Trebuie să vă uniți să aduceți un bun gospodar la primărie