Sorin Grindeanu: Guvernul aprobă joi o hotărâre privind DRUMUL expres Brăila-Focșani / „Este un drum absolut necesar”
This browser does not support the video element.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a verifică, luni, stadiul lucrărilor la mai multe obiective de infrastructură rutieră. În prima parte a zilei, Grindeanu a ajuns la Drumul expres (Dex6) Brăila – Galaţi.
De pe șantier, Grindeanu a transmis că Executivul va adopta în ședința viitoare indicatorii tehnico-economici la drumul expres Brăila Focșani”.
Joi va fi aprobată în ședința de guvern Hotărârea de Guvern pentru a aprobarea indicatorilor tehnico-economici la drumul expres Brăila-Focșani. Este un drum absolut necesar care va face descărcarea de pe toată Moldova pe podul de la Brăila și va merge spre Constanța, Tulcea-Constanța, a afirmat Sorin Grindeanu.
Grindeanu a precizat că proiectul de hotărâre a plecat de la Ministerul Transporturilor și se află în prezent la Ministerul Finanțelor.
Nu am niciun fel de emoții că domnul Boloș până joi va semna această hotărâre de guvern astfel încât joi să putem să o aprobăm în Guvern. După ce am aprobat-o, dăm drumul la licitație, astfel încât partea de execuție să intre în lucru. (…) Sper să aibă noroc de un constructor bun care să termine la timp acest drum expres, absolut necesar, a mai spus ministrul Transporturilor.
CITEȘTE ȘI: