Sorin Grindeanu îi cere public lui Marcel Boloș ca profitul CNAB să rămână la companie pentru investiții
This browser does not support the video element.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, întrebat fiind despre amânarea construcţiei Terminalului 2 al Aeroportului de la Otopeni, a declarat că actualul terminal nu a ajuns la capacitatea maximă, el putând fi modernizat din fondurile proprii ale companiei care administrează aeroportul. În același timp, șeful transporturilor i-a cerut ministrului de Finanțe să lase profitul la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).
Sorin Grindeanu a declarat că trebuie avute în vedere planuri pentru realizarea terminalului 2 de la Otopeni.
„Îmi doresc ca profitul să rămână la ei ca să poată să reinvestească. Suntem aproape și se va depăși traficul de dinainte de pandemie. Capacitatea actualului terminal este de 24, 25 milioane de călători pe an. Nu am ajuns încă acolo, suntem sub 20 de milioane. Asta nu înseamnă că nu trebuie avute în vedere planuri pentru realizarea terminalului 2 și investiții în terminalul 1, nu se exclud”, a spus Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor i-a cerut ministrului de Finanțe să lase profitul la compania care administrează aeroporturile din București.
Apel public pentru domnul Boloș, să ne lase banii pe care îi produce compania, să rămână la ei ca să poată să reinvestească, să crească serviciile în aeroport, a mai spus Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor a mai spus că în ceea ce privește noul terminal este luat în calcul un împrumut bancar sau un parteneriat public-privat
E o decizie politică pe care o vom lua la nivel de guvern, a mai precizat Sorin Grindeanu.
CITEȘTE ȘI: