Sorin Grindeanu: Încep pregătirile pentru punctul de trecere a frontierei de la Beba Veche

Publicat: 09 11. 2023, 10:56
Actualizat: 09 11. 2023, 10:56

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a primit vizita lui Péter Szijjártó, ministrul maghiar de Externe. Cei doi oficiali au discutat, joi, despre evoluția proiectelor transfrontaliere româno-ungare.

Printre aceste proiecte se află deschiderea punctului de trecere a frontierei Beba Veche- Kübekháza, Triplex Confinium și refacerea podului peste Mureș, dintre Cenad și Magyar Csanad.

Partea maghiară a finalizat planurile și solicitat fonduri europene pentru refacerea podului de la Cenad, iar pentru punctul de trecere a frontierei de la Beba Veche au început pregătirile, a transmis Sorin Grindeanu.

Reamintim că Sorin Grindeanu și Peter Szijjarto au semnat memorandumurile pentru punctul de trecere a frontierei de la Beba Veche, respectiv pentru podul peste Mureș, pe 1 septembrie, la Timișoara.

În urma discuțiilor purtate de experți s-a ajuns la o soluție optimă, agreată de ambele țări, odată cu punerea în prim plan a unei localități importantă pentru noi, Beba Veche, cea mai vestică din România. Această conexiune rutieră a fost agreată de ambele țări. Derularea acestui proiect se va realiza prin CNAIR, ceea ce duce la sursa de finanțare de la bugetul de stat sau alte surse identificabile, a declarat Grindeanu, pe 1 septembrie.

Punctul de trecere a frontierei de la Beba Veche va fi realizat prin intermediul CNAIR și va putea deveni operațional în maximum doi ani (2025).

În ceea ce privește podul peste Mureș, ministrul Transporturilor spunea la data semnării documentelor că acest obiectiv „nu are doar importanță simbolică”

Nu are doar importanță simbolică, ci e o nevoie reală pentru a promova colaborarea dintre părți. Acest obiectiv are și importanță economică, implicarea Consiliului Județean Timiș trebuie să fie una activă. Se bucură de susținerea la nivelul autorităților publice, la nivel local, județean și central. Mă face optimist legat de implementarea acestui proiect, a spus Grindeanu.

După finalizarea acestor două noi obiective, vor exista 14 puncte de trecere a frontierei între România și Ungaria.

 

Sursa: Facebook/Sorin Grindeanu