Prima pagină » Știri politice » Sorin Roșca Stănescu, pe blog: „Magistrații sunt obligați să joace la liber impus”

Sorin Roșca Stănescu, pe blog: „Magistrații sunt obligați să joace la liber impus”

Sorin Roșca Stănescu, pe blog: „Magistrații sunt obligați să joace la liber impus
Sorin Roșca Stănescu, închis la Penitenciarul Rahova, a publicat pe blogul său un scurt articol în care a atacat Justiția din România.

Într-o postare publicată recent pe blogul său, fostul senator liberal Sorin Roșca Stănescu, aflat la Penitenciarul Rahova, a atacat Justiția din România. Astfel, acesta a etichetat magistrații și procurori drept niște „mercenari”, care sunt „obligați să joace la liber impus”.

„Ce procesează judecătorii? Ceea ce au instrumentat procurorii. Iar dacă au existat procurori butonați, magistrații sunt obligați să joace la liber impus. Tot sub presiunea unor oameni politici. Ca să promoveze. Ca să nu retrogradeze”, a scris Roșca Stănescu.

„Se întâmplă ca lucrurile să devină și mai complicate atunci când nu se mai găsesc judecători pentru a fi promovați. Când aceștia sunt substituiți cu procurori. Făcuți peste noapte judecători. Unii cu consemne. Cu misiune”, a adăugat el.

Sorin Roșca Stănescu a mai scris că singura șansă pentru ca sistemul să-și „revină” este schimbarea modului de operare al Consiliului Superior al Magistraturii.

„Dacă într-un sistem care își va reveni după un deceniu al rușinii, Consiliul Suprem al Mgistraturii va deveni, în fine, singura instanță în măsură să numească, să promoveze sau să retrogradeze procurori și judecători, fără nicio imixtiune a guvernului sau președinției, atunci va exista șansa ca justiția să se autoreglementeze cu adevărat și să elimine, într-un timp rezonabil, toate elementele de ingerință din sânul ei. Adică mercenarii”, a precizat el în cele din urmă.

Sorin Roșca Stănescu a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare, pentru utilizarea de informații privilegiate pe bursa de capital și pentru organizarea unui grup infracțional organizat.