Sorina Plăcinta generează tensiuni în USL. Oprișan: „Să se spele pe cap PNL cu ea”

Publicat: 13 06. 2012, 14:53
Actualizat: 13 06. 2012, 14:53

Transferul Sorinei Plăcintă la PNL nu este pe placul președintelui PSD Vrancea, Marian Oprișan care i-a transmis un mesaj dur omologului său de la PNL, Nini Săpunaru.

„Este o problemă a PNL Vrancea, dar să se spele pe cap cu ea. Ca șef al administrației publice județene eu spun foarte clar la cât rău a făcut această doamnă comunității județului Vrancea cât a fost la putere eu nu aș fi primit-o veci pururi în PSD. Faptul că a făcut patinoare pe care nu patinează niciun copil, faptul că s-a angajat față de cetățenii județului Vrancea că va impulsiona să repare drumurile naționale și după patru ani a fost bătaie de joc, doar praf”, a declarat pentru gândul Marian Oprișan.

El a adăugat că este exclus să colaboreze cu Sorina Plăcintă.

„Cu mine este exclus să colaboreze. Personajul Plăcintă Sorina nu are ce să discute cu mine după tot răul făcut cetățenilor județului Vrancea când PDL a pus cetățenii în genunchi și i-a umilit în ultimul hal”, a precizat Oprișan.