Prima pagină » Știri politice » Șova, despre exproprierile de la Roșia Montană: „E neimportant dacă le face RMGC sau nu”

Șova, despre exproprierile de la Roșia Montană: „E neimportant dacă le face RMGC sau nu”

Șova, despre exproprierile de la Roșia Montană:
Ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova, aflat pentru a doua oară în fața comisiei speciale pentru Roșia Montană, a declarat că problema exproprierilor de către RMGC este mai utilă decât dacă ar face-o integral statul român pentru că "e mai rapidă" această modalitate.

Ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova, aflat pentru a doua oară în fața comisiei speciale pentru Roșia Montană, a declarat că problema exproprierilor de către RMGC este mai utilă decât dacă ar face-o integral statul român pentru că „e mai rapidă” această modalitate.

Prevederile referitoare la schimbarea regimului exproprierilor a fost considerată neconstituțională de Ministerul Justiției, în observațiile asupra proiectului de lege privind exploatarea de la Roșia Montană.

„Sarcina lor este să plătească ce ar trebui să plătească statul român, dar strict administrativ. Exproprierea se face tot prin hotărâre de Guvern. Dar poate Ministerul de Finanțe să se ocupe de asta cu atâta celeritate cum pot ei? Nu poate. E neimportant pentru proiect dacă exproprierea o face sau nu Roșia Montană. Se pare că administrativ se mișcă mai bine decât administrația publică. Dacă cineva dorește să preia aceste atribuții ale statului gratis și să le facă, totul sub controlul statului român, eu nu văd niciun motiv să nu o facă. Dacă eu ar trebui să stau acum după Ministerul de Finanțe să expropriez, eu nu m-aș încadra în timp, aș ajunge în 2025. Ei, eu vă garantez că le-aș face în trei luni pentru că am posibilitatea să le fac”, a declarat Șova, în timpul ședinței.

Totodată întrebat de senatorul PNL Dian Popescu dacă nu cumva prin adoptarea acestui proiect de lege se va crea un precedent și alte companii vor cere aceleași drepturi ca RMGC, companii precum OMV sau Rompetrol, ministrul Marilor Proiecte a infirmat acest lucru.

„Nu se va crea un precedent pentru că sunt mai mult mai mult de 20 de cazuri înainte.  Simplul fapt că e proiect minier, e de interes public național, potrivit legii. Fără a-l declara de interes public național deosebit, nu putem face iazul de decantare. Nu este un regim aparte pe care îl dăm. Exproprierile nu au fost concepute ca o facilitate pentru ei, ci tot pentru noi”, a adăugat Șova.

Mai mult, acesta a precizat că dacă ar trebui să voteze acest acord fără proiectul de lege atașat, s-ar pronunța împotrivă.

„Dacă m-ar pune cineva să votez proiectul fără această lege, aș vota împotrivă fără niciun fel de discuții, pentru că licența de exploatare a fost emisă nu în interesele statului. Legea a fost depusă tocmai pentru a îndrepta aceste lucruri”, a mai spus el.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?