Prima pagină » Știri politice » Șova: Nu știu dacă s-a stabilit exact în acest moment cât se rambursează transportatorilor, după introducerea accizei la carburant

Șova: Nu știu dacă s-a stabilit exact în acest moment cât se rambursează transportatorilor, după introducerea accizei la carburant

Șova: Nu știu dacă s-a stabilit exact în acest moment cât se rambursează transportatorilor, după introducerea accizei la carburant
Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a declarat, luni, după întrevederea cu senatorii PSD, că nu știe dacă s-a stabilit exact în acest moment cât se rambursează transportatorilor, el arătând că acest lucru va fi stabilit de către Ministerul de Finanțe, respectiv de către ministrul Ioana Petrescu.

„Nu există niciun criteriu. Nu știu dacă s-a stabilit exact în acest moment suma cât se rambursează, dar asta va stabili Ministerul de Finanțe, cu doamna ministru Petrescu”, a spus Șova.

El a arătat că modelul este cel al rambursării de TVA redus la pâine.

„Deci cine se prezintă cu facturile, trimestrial, i se rambursează o parte din taxă”, a spus Șova.

El a arătat că rambursarea se va aplica transportatorilor rutieri, inclusiv celor de călători.

„Din ce am înțeles, da (se va aplica și transportatorilor de călători – n.r.), dar nu pot spune cu siguranță, pentru că nu sunt implicat”, a spus Șova.

Întrebat dacă Guvernul are în acest moment o estimare a banilor care se vor strânge din acciză, Șova a răspuns: „Nu știu să vă spun în acest moment. Miercuri o să avem în ședința de Guvern o estimară făcută de Ministerul de Finnațe și atunci o să știm cu toții cifra exactă”.

Premierul Victor Ponta a precizat, în declarații repetate făcute jurnaliștilor, luni, că rambursarea acordată transportatorilor va fi de 4 cenți.

Guvernul va înapoia transportatorilor 4 cenți din cei 7 cenți reprezentând acciza la carburant care va fi introdusă din aprilie, sumă care va fi achitată trimestrial și pe baza facturii de achiziționare a carburantului, declara și săptămâna trecută premierul Ponta.

De asemenea, Ponta spunea că acciza la carburanți va fi aplicată din luna aprilie, iar Guvernul va introduce și un set de măsuri fiscale care să permită transportatorilor corecți, neimplicați în acte de evaziune fiscală, să recupereze o parte importantă din suma aferentă acestei accize.

Recuperarea unui procent din acciza pentru carburanți platită de transportatori trebuie să se facă într-un mod simplu și eficient, urmărind modelul taxei pe valoarea adăugată (TVA), se arata într-un comunicat al Federației Operatorilor Români de Transport (FORT) transmis, săptămâna trecută, MEDIAFAX.

Ordonanța de Urgență prin care transportatorii rutieri își vor recupera cei 4 cenți plătiți la acciza pe carburant va fi aprobată „cel mai probabil” miercuri, în ședința de guvern, a declarat luni premierul Victor Ponta, el precizând că banii vor fi recuperați doar în baza facturilor. „Sigur că da, vom da Ordonanță de Urgență. Așteptăm ultimele discuții azi și cu uniunile de transportatori, și cu Comisia Europeană și probabil că miercuri luăm decizia”, a spus Ponta.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?