Prima pagină » Știri politice » Sprijin european pentru PSD și Liviu Dragnea. Ce mesaj transmite Partidul Socialiștilor Europeni

Sprijin european pentru PSD și Liviu Dragnea. Ce mesaj transmite Partidul Socialiștilor Europeni

Sprijin european pentru PSD și Liviu Dragnea. Ce mesaj transmite Partidul Socialiștilor Europeni
Mai multe pe gandul.info

„Partidul Socialiștilor Europeni își reiterează sprijinul pentru PSD în perspectiva viitoarelor alegeri. Suntem siguri că împreună cu un guvern social democrat în România putem să lucrăm pentru a construi un viitor mai bun pentru români și europeni. De aceea, liderii social democrați din Europa își pun toată încrederea că Liviu Dragnea și PSD vor forma guvernul la scurt timp după alegeri”, a declarat președintele PES, Sergei Stanishev, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Consiliul PES a remarcat activitatea organizației PES Activists România și a decis nominalizarea eurodeputatului social-democrat Victor Negrescu drept unul dintre liderii care vor conduce rețeaua europeană de militanți a PES pentru pregătirea procesului de alegere a candidatului stângii pentru șefia Comisiei Europene la următoarele alegeri europarlamentare.

„Partidul Social Democrat este un partid respectat la nivel european, iar președintele Liviu Dragnea este apreciat pentru fermitatea cu care apără interesele României. Toată familia social democrată europeană este alături de noi, iar declarațiile Alinei Gorghiu ilustrează doar disperarea că pe dreapta eșichierului politic nu există același sprijin. Sunt mândru că organizația PES Activists România a fost remarcată și apreciată
pentru activitatea sa, iar Partidul Social Democrat pentru sprijinul oferit mișcării europene de stânga. Mă bucur că munca depusă de organizația noastră, o echipă solidă și foarte dedicată, este recunoscută la nivel european și țin să le mulțumesc tuturor colegilor mei pentru eforturile depuse”, a declarat președinte PES Activists România, europarlamentarul Victor Negrescu.

Scopul Consiliului din acest an a fost lansarea programului „Salvarea Europei”, care se concentrează pe viitorul UE în contextul provocărilor de azi, cu un accent special pe Pactul pentru Tineri, din cadrul campaniei #ActForYouth, care luptă pentru îmbunătățirea condiției copiilor și tinerilor de pe întreg teritoriul Europei.