Staff-ul lui Băsescu acuză TVR și postul public de radio de „părtinire” în campania de la referendum

Publicat: 27 07. 2012, 15:34
Actualizat: 30 07. 2014, 15:20

Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al președintelui suspendat Traian Băsescu, a anunțat, vineri, că a adresat o solicitare conducerii TVR, precum și o sesizare CNA, în care solicită restabilirea echilibrului între părerile pro și contra demiterii în emisiunile de campanie de pe postul public TVR 1.

„Semnalez modul vădit părtinitor în care postul public de televiziune TVR 1 și conducerea SRTV a acoperit campania pentru referedum. Vă pot da și cifre: de la începutul campaniei până în prezent a acordat postul public TVR trei ore și 51 de minute susținătorilor demiterii președintelui, practic USL, și doar o oră și 38 de minute domnului Traian Băsescu. De asemenea, pe postul public de televiziune TVR 1, domnul Traian Băsescu a avut doar două intervenții în emisiuni electorale pe când susținătorii demiterii sale, USL, a avut șase emisiuni, chiar emisiuni în afara celor prevăzute legal prin decizia Comisiei parlamentare pentru timpii de antenă”, a declarat Oprea.

El a reclamat și faptul că în jurnalul TVR de joi seară, „în ciuda formatului obișnuit al jurnalului, a fost invitat în studio un jurnalist care și-a prezentat părerea personală pro demitere a domnului președinte Traian Băsescu”.

Oprea a mai precizat că a înaintat o scrisoare deschisă președintelui director general al TVR, Claudiu Săftoiu, și o sesizare CNA în care solicită, „așa cum prevede legea, crearea unui echilibru între părerile pro și contra demiterii”.

În scrisoarea deschisă remisă presei, Oprea îi solicită lui Săftoiu să dispună „acordarea, în cadrul campaniei, a unui spațiu de emisie echivalent susținătorilor părerii împotriva demiterii, respectiv echipei de campanie a domnului Traian Băsescu, inclusiv a unui spațiu similar de emisie în cadrul Jurnalului TVR de vineri, 27 iulie, de la ora 19.00, de pe postul TVR 1”.

„Conducerea Societății Române de Televiziune (SRTV) a impus o grilă de programare a emisiunilor electorale care îi favorizează, în mod evident, pe susținătorii demiterii domnului președinte (nominalizați în documentele SRTV drept reprezentații «USL») și a refuzat orice propunere de negociere pe care Echipa de campanie a domnului Traian Băsescu a înaintat-o reprezentanților SRTV de șase ori în scris, pe mail și pe fax, și de mult mai multe ori verbal; grila de programare a emisiunilor electorale propusă inițial de SRTV acorda susținătorilor demiterii domnului președinte cele mai bune spații de emisie (ultimele emisiuni din campanie, cea de joi, 26 iulie 2012, pentru postul TVR 1, și cea de vineri, 27 iulie 2012, pentru postul TVR Info)”, menționează Oprea în scrisoarea adresată lui Săftoiu.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al președintelui suspendat arată în scrisoare că, „pe durata campaniei, domnul Traian Băsescu a fost prezent la postul public de televiziune TVR 1 de două ori (în emisiunile electorale de joi, 12 iulie 2012, și marți, 24 iulie 2012) în timp ce reprezentanții USL și susținătorii demiterii domnului președinte au fost prezenți de șase ori (în cadrul unor ediții speciale luni, 16 iulie 2012, și luni, 23 iulie 2012, în cadrul unor emisiuni electorale marți, 18 iulie 2012, miercuri, 19 iulie 2012, și joi, 26 iulie 2012, și în cadrul «Jurnalului TVR» de joi, 26 iulie 2012)”.

„Menționăm că domnului Traian Băsescu i s-a impus de către conducerea SRTV o a treia programare la o emisiune electorală marți, 17 iulie 2012, în același interval orar în care domnia sa avea programată o participare la o altă emisiune de televiziune; deși acest lucru a fost anunțat din timp reprezentanților SRTV pentru a se reprograma intervenția, aceștia au refuzat să acorde alt spațiu de emisie domnului Traian Băsescu, impunând grila de programare care îi favoriza, în mod evident, pe susținătorii demiterii domnului președinte”, se aarată în document.

Potrivit scrisorii lui Oprea, „emisiunea informativă de pe postul public de televiziune TVR 1 «Jurnalul TVR», de joi, 26 iulie 2012, la ora 19.21, a avut, în mod excepțional și în afara formatului obișnuit din ultima perioadă, un invitat, domnul Cristian-Tudor Popescu; la întrebarea explicită a moderatoarei, doamna Monica Ghiurco, acesta a făcut mai multe afirmații electorale vădit în favoarea demiterii domnului președinte”.

În scrisoare mai este redat și un dialog între moderatorul TVR și Cristian Tudor Popescu: „Monica Ghiurco: Întreb cetățeanul Cristian-Tudor Popescu, în aceste condiții v-ați pierdut motivarea de a merge la referendum, veți merge la vot duminică?, Cristian Tudor Popescu: Eu voi merge la referendum și voi vota, așa cum, de altfel, am și scris, am și spus, voi vota «da» la acest referendum”.