Super-anul electoral 2024 debutează cu primul tur de scrutin doi în unu. Pe 9 iunie vor fi două tipuri de alegeri: locale și europarlamentare. Deși sunt două tipuri de alegeri, votarea se face în aceeași sală de vot. Vei primi, așadar, 5 buletine de vot, 4 pentru locale și unul cu listele cu candidații pentru Parlamentul European. Acesta din urmă este și cel mai mare, cu 16 posibile opțiuni: 12 partide ori alianțe și 4 independenți.
La alegerile locale poți vota doar în localitatea în care ai domiciliul sau reședința. La alegerile europarlamentare se poate vota oriunde în țară sau în afara ei.
Anul acesta, 1,1 milioane de tineri vor avea prima experiență de vot, pe 9 iunie. Și se anunță să fie și cei mai conștiincioși din Europa.
Conform International Civic and Citizenship Education Study 2022, se așteaptă ca elevii români să voteze la alegerile europarlamentare într-o măsură mai mare decât în celelalte țări participante la studiu: 77% dintre aceștia susțin că cel mai probabil vor vota la alegerile europarlamentare, față de numai 58% media ICCS, arată Ministerul Educației.
Campania electorală pe posturile de radio şi de televiziune, publice şi private, începe în data de 10 mai 2024, ora 0:00, şi se încheie în data de 8 iunie 2024, ora 7:00.
Candidaţii pentru alegerile locale au acces gratuit la posturile de radio şi de televiziune, publice şi private.
Pentru reflectarea campaniei electorale, radiodifuzorii pot realiza şi difuza numai următoarele tipuri de emisiuni cu caracter electoral:
Cu 48 de ore înainte de începerea votării şi până la încheierea votării sunt interzise: prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă; difuzarea de spoturi de publicitate electorală; invitarea sau prezentarea candidaţilor şi/sau a reprezentanţilor competitorilor electorali în emisiuni și comentarii privind desfăşurarea campaniei, precum şi cele privind candidaţii şi competitorii electorali.
În ziua votării sunt interzise: prezentarea de sondaje realizate la ieşirea de la urne, înainte de încheierea votării; comentarii referitoare la competitorii electorali, înainte de încheierea votării și îndemnuri de a vota sau de a nu vota un candidat ori candidaturile depuse de competitorii electorali.
Conform deciziei Consiliului Național al Audiovizualului, reflectarea campaniei electorale în audiovizual începe vineri 10 mai 2024, la ora 0:00, şi se încheie vineri 7 iunie 2024, la ora 7:00.
Timpii de antenă oferiţi competitorilor electorali pentru alegerile europarlamentare sunt reflectați de Legea 33/2007 și se împarte între cei care au reprezentanți în Parlamentul European, care vor avea 4/5 din timpii de antenă repartizați în mod egal, și formațiunile politice care nu sunt reprezentate la Bruxelles, adică 1/5, repartizați în mod egal.
Pe 10 mai, România dă startul oficial al campaniei pentru alegerile comasate, locale cu europarlamentare, care va dura până pe 8 iunie, la ora 07:00.
Ordinea pe buletinul de vot pentru alegerile europarlamentare s-a stabilit pe 29 aprilie. Astfel, UDMR se va afla pe prima poziție a buletinului de vot la alegerile europarlamentare, iar pe locul doi va fi Alianța electorală PSD PNL, potrivit tragerii la sorți efectuate de președintele BEC, Vasile Bîcu.
Urmează Partidul Reînnoim Proiectul European al României (REPER), Alianța AUR, PUSL și Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei. Apoi sunt Alianța România Socialistă, PRM, Partidul Patrioților, Partidul Alternativa Dreaptă, Partidul SOS România și Partidul Diaspora Unită, ca formațiuni sau alianțe care nu au reprezentanți în Parlamentul European.
Candidații și partidele politice au la dispoziție 30 de zile pentru a te convinge că merită votul tău. Cu o zi înaintea alegerilor se face curățenie în preajma secțiilor de vot. Adică, pe 8 iunie, seara, se îndepărtează materialele de propagandă electorală de orice tip din şi de pe clădirea sediului secţiei de votare.
Din 10 mai, trebuie să fie afișate doar postere de 50 cm lungime și 35 cm lățime. Afișele care convoacă întruniri electorale trebuie să fie și mai mici, de dimensiunea foilor A3. Cei care încalcă aceste norme pot să fie amendați cu sume între 600 și 3.000 de lei.
Pe 9 iunie, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare deschid procesul de vot la ora 07:00 și îl închid la ora 22:00.
Însă, dacă ora 22:00 te-a prins la coadă, în fața secției, să știi că îți poți exercita dreptul la vot.
Alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare, pot vota până la ora 23.59.
Doi membri desemnaţi de biroul electoral al secţiei de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 22:00 dacă în afara sediului secţiei de votare se află alegători care aşteaptă să îşi exercite dreptul de vot şi constată şi monitorizează ordinea în care aceştia au acces, până la ora 23.59.
În termen de cel mult 24 de ore de la încheierea votării, adică pe 10 iunie, se efectuează numărarea voturilor, încheierea proceselor verbale şi întocmirea dosarelor cu rezultatele votării la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 și pentru Parlamentul European.
Partidele vor afla câți deputați trimit la Bruxelles în aproximativ 48 de ore de la încheierea votului.
Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a comunicat maniera de organizare a procesului electoral din iunie 2024, care va avea loc în străinătate pentru alegerea europarlamentarilor români.
Conform ministrului, vor fi peste 900 de secții de votare, mai exact 916, aproape dublu față de cele 471 organizate la alegerile europarlamentare din 2019.
Este, totodată, cel mai mare număr de secții de votare organizate vreodată în străinătate, peste maximul anterior de 835 de secții organizate la alegerile prezidențiale din 2019, preciza ministrul Luminița Odobescu.
În secțiile de votare din străinătate vor fi folosite terminale informative pentru înregistrarea alegătorilor, preluarea semnăturilor acestora direct pe tabletă și generarea listelor electorale suplimentare în format electronic, ceea ce va duce la reducerea considerabilă a timpului necesar exercitării votului, mai spunea ministrul de Externe.
De asemenea, pentru eficientizarea procesului de votare, în birourile electorale ale secțiilor de votare din străinătate vor putea fi desemnați 10 membri președinte, locuitori și opt membri care să gestioneze fluxul de alegători.
CITEȘTE ȘI: