Prima pagină » Știri politice » STENOGRAMĂ din dosarul de corupție al lui Marian Oprișan. Expert contabil: „Răspunsul o să fie – Nu se constată vreun prejudiciu ca urmare a …bla, bla, bla…; cu vorbe mai elevate”

STENOGRAMĂ din dosarul de corupție al lui Marian Oprișan. Expert contabil: „Răspunsul o să fie – Nu se constată vreun prejudiciu ca urmare a …bla, bla, bla…; cu vorbe mai elevate”

STENOGRAMĂ din dosarul de corupție al lui Marian Oprișan. Expert contabil:
Elena Mușuroiu, experta recomandată de Marian Oprișan în dosarul de corupție, îi spunea lui Liviu Macovei că în raportul pentru instanță se va consemna că "nu se constată existența vreunui prejudiciu ca urmare a ... bla, bla, bla", precizând că va fi "o formularistică un picuț cu vorbe mai elevate".

Tribunalul București a decis, duminică, arestarea preventivă pentru 30 de zile a expertelor contabile Ileana Roxana Cernea (Pintea) și Elena Valentina Mușuroiu, acuzate că au stabilit împreună cum vor aborda expertiza, astfel încât să îi favorizeze pe inculpații din dosarul de corupție al președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

Procurorii DNA au arătat, în referatul în care au cerut arestarea preventivă a celor două experte, acuzate de favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu și fals intelectual, respectiv complicitate la favorizarea făptuitorului și complicitate la abuz în serviciu, că din interceptări rezultă că Elena Valentina Mușuroiu a discutat cu Liviu Macovei, expert parte al inculpatului Valeriu Iacob, despre raportul de expertiză înainte ca acesta să îl semneze.

Raportul de expertiză a fost finalizat de Elena Valentina Mușuroiu în noaptea de 7 spre 8 ianuarie 2015, fiind trimis, prin șoferul acesteia, expertului desemnat Ileana Roxana Cernea, căreia i-ar fi predat un set de documente reprezentând mai multe exemplare ale raportului.

Înainte de a-l trimite la Cluj-Napoca, Elena Valentina Mușuroiu i-ar fi cerut acordul lui Liviu Macovei să îi fie trimis documentul în noaptea de 7 spre 8 ianuarie, pentru a-l semna.

Mușuroiu i-a trimis lui Macovei și o formă intermediară a raportului, în seara zilei de 7 ianuarie, iar după ce l-a citit, cei doi au discutat despre conținutul materialului, din conversație rezultând că s-a stabilit că prejudiciul cauzat de către inculpații trimiși în judecată nu există.

„MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Ați reușit să aruncați vreun ochi?
MACOVEI LIVIU: Da, doamnă, l-am citit.
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Și?
………………………
MACOVEI LIVIU: Da. Ă… văd că, nu știu, încă nu sunteți cu problemele finalizate la… legat de prejudiciu, persoane responsabile și cu celelalte.
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Aia, oricum, pers… persoanele responsabile nu, dar aici, la obiectivul… ziceți la patru parcă e ăla, nu?
MACOVEI LIVIU: La cinci.
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Cinci… stați puțin…
MACOVEI LIVIU: La patru și la cinci.
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: La patru…
MACOVEI LIVIU: La patru «Să se stabilească în raport de documentele financiar-contabile dacă s-a produs un prejudiciu».
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Da… stați un pic, să ajung și eu la el, că sunt în… ăă… Â«Să se stabilească în raport cu… dacă s-a produs…» așa…
MACOVEI LIVIU: Patru este.
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Păi, da. Da, da, da, da, da, da.
MACOVEI LIVIU: Deci, ăsta nu-i, nu e abordat. Și la cinci «În ipoteza stabilirii unui prejudiciu, să se stabilească dacă persoanele responsabile din cadrul… au întreprins demersurile financiare pentru recuperarea…»
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Păi, nu. Ați văzut… ați văzut că la cinci, s-a…
MACOVEI LIVIU: La cinci.
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Am trecut facturile de stornare care au fost evidențiate.
MACOVEI LIVIU: Dar alea nu sunt legate… Da” după părerea mea, acelea nu sunt legate de prejudiciu, ci sunt regla… legate de niște situații comparative făcute de beneficiar cu constructorii…
……………………
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Având în vedere maniera în care au fost formulate obiec… răspunsurile la primele trei, da?
MACOVEI LIVIU: Da.
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: În care rezultă că plățile au fost făcute în baza documentelor justificative, da, ă… contracte, situații, facturi, procese-verbale de recepție, da, cum sunt ele înșirate…
MACOVEI LIVIU: Da.
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: …nu, nu este vorba de un… un prejudiciu.
MACOVEI LIVIU: Bun, da’ nu rezultă de nicăieri. Trebuia spus, cu subiect și predicat, după părerea mea.
………………………………………..
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Așa… Rezultă că în raport de documentele… așa… nu se constată existența vreunui prejudiciu ca urmare a … bla, bla, bla, bla, bla, bla. Deci, aici ăsta o să fie răspunsul.
MACOVEI LIVIU: Bun. Și atunci…
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Că nu am prejudiciu.
MACOVEI LIVIU: Perfect.
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Numai că îmi trebuie o for… o formularistică mai… un picuț mai… așa, mai cu vorbe mai elevate, să mi le găsesc un pic!
……………………………
MACOVEI LIVIU: …dar înainte de a prezenta, spuneți că «Așa cum s-a spus, nu există niciun prejudiciu dar, totuși, urmare punctajelor și situațiilor comparative, s-au făcut anumite corecții și s-au introdus facturi în roșu» Dar asta nu… nu înseamnă că sunt… vorbim de un prejudiciu și…
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Prejudiciu, da.
MACOVEI LIVIU: …recuperarea lui, da?
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Da.
……………………………
MACOVEI LIVIU: Așa. «Că sumele provenite din finanțarea prin contractul de împrumut subsidiar au fost rulate» și zic eu că n-ar fi rău să spuneți, după rulate, «Au fost rulate în mod legal», pentru că întrebarea așa sună, dacă au fost rulate în mod legal.
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Da.
MACOVEI LIVIU: Nu?
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Da, da, da, da, da! Am mâncat… am mai mâncat subiecte și predicate. Da.
MACOVEI LIVIU: Nu. Păi, da’ se întâmplă când suntem în febra redactării… da.
…………………………..
MACOVEI LIVIU: Așa… A mers numai, cred, prin HG-ul și nu știu ce și eu, la un moment dat, am fost într-o derută pe tema asta.
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Îhâm, îhâm.
MACOVEI LIVIU: Dar în toată această operațiune, temeiul legal îl reprezintă acel contract.
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Contract!
MACOVEI LIVIU: El, că e bun, că nu e bun, nu am eu treabă, eu sunt parte în contract, sunt în subordinea… deci, sunt unitate de implementare…
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Implementare, da, da, da, da!
MACOVEI LIVIU: Așa, eu trebuia să mă subordonez.
MUȘUROIU ELENA VALENTINA: Da, da, așa este.
MACOVEI LIVIU: Și, ca atare, dacă ăla a scris acolo că trebuie așa, așa am făcut. Nu?”, potrivit transcrierii interceptării, prezentate de procurori în referatul cu propunerea de arestare.

De asemenea, în 7 ianuarie, Ileana Roxana Cernea (Pintilie), expertul desemnat de instanță să realizeze expertiza financiar-contabilă în dosarul de corupție al lui Marian Oprișan, discuta cu Elena Mușuroiu despre raport. Aceasta se interesa dacă raportul a fost finalizat, întrucât trebuia să îl depună la instanță, în condițiile în care în 4 decembrie 2014 fusese amendată de judecător pentru nerespectarea termenului fixat în vederea finalizării documentului, iar în 7 ianuarie, judecător i-a pus în vedere să predea raportul până la ora 15.30, pentru a nu se ajunge la alte sancțiuni procesuale.

Elena Mușuroiu i-a trimis atunci expertei Ileana Roxana Cernea, prin email, primul draft al raportului, cerându-i să-l citească pentru că: „Una e când mai vine cineva și să…Știi?”. După ce l-a citit, Cernea și-a exprimat admirația cu privire la modul în care a formulat Elena Mușuroiu răspunsurile la obiective: „Tu, sunt în continuare uimită de formulare, că pe mine asta mă…pe mine asta mă…Eu n-am ajuns nici pe departe la performanța asta. Eu cu două liniuțe mi-am zis două idei, dar să le îmbrac…până să le îmbrac, doamne!”.

În cadrul aceleiași discuții, Ileana Roxana Cernea a constatat că Elena Mușuroiu a „păstrat linia care am…care a fost stabilită de la început” și a fost informată despre dispozițiile legale folosite pentru a justifica inexistența prejudiciului.

Procurorii au stabilit că experta Ileana Roxana Cernea nu i-a trimis niciun raport Elenei Mușuroiu în legătură cu răspunsul la obiectivele expertizei și nu a avut nicio contribuție la redactarea raportului, deși avea obligația de întocmire a documentului. Mai mult, susțin procurorii, baza legală folosită în argumentarea concluziilor expuse în raportul de expertiză nu exista, iar Cernea nu știa care a fost prejudiciul reținut în rechizitoriul din dosarul lui Marian Oprișan, nici valoarea de finanțare pentru reabilitarea drumurilor prevăzute în contractul de executare a lucrărilor.

„Firmele cu care au fost executate lucrările în ceea ce privește reabilitarea drumurilor comunale sunt, în opinia acesteia, AISPA SRL și Moldovița SRL (n.n. – nu este menționată o astfel de societate în dosar), știa de niște acte adiționale la contractul de împrumut, dar nu știa câte, nu cunoștea legea care stabilește modalitatea de înregistrare a sumelor transferate și nici nu știa cine le-a transferat. Contractul de reabilitare a drumurilor comunale se referea la 49 de astfel de drumuri (n.n. – în fapt sunt 41)”, au arătat procurorii DNA în referatul cu propunerea de arestare preventivă.

În dosar este urmărit penal și expertul Liviu Macovei, pentru complicitate la abuz în serviciu. Acesta este acuzat că a acceptat să semneze raportul de expertiză financiar-contabilă, conștientizând că nu a fost întocmit de către expertul desemnat de instanță – Ileana Cernea – și că, în acest mod, se încalcă prevederile legale și totodată se aduce atingere dreptului părților vătămate din dosar la desfășurarea procesului în mod echitabil.

La începutul lunii iunie 2006, Marian Oprișan (PSD) a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals și uz de fals. Alături de el, în dosar au mai fost inculpați vicepreședintele CJ, Mircea Diaconu, Valeria Teodorescu, directorul Direcției Economice, Ion Costeanu, directorul Direcției Tehnice, Liviu Rusu, fost șef Serviciu Drumuri și Poduri din Direcția Tehnică a Consiliului Județean.

Procurorii au susținut că o comisie de licitație de la Consiliul Județean, numită de Marian Oprișan, ar fi încredințat lucrări de pietruire a unor drumuri comunale, în valoare de 1,9 milioane de dolari, virați de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului unor firme neeligibile. Alte acuzații se refereau la achiziția corpului de clădiri de la „Căprioara” și la sumele cheltuite pentru întreținerea unităților de protocol Vila „Rucăr” și „Hanul dintre Vii”, situate în localitățile Soveja, respectiv Cîmpineanca, imobile pentru întreținerea cărora Consiliul Județean ar fi alocat 5,2 miliarde de lei.

Dosarul a fost strămutat de mai multe ori la diferite instanțe, iar din 7 iulie 2010 se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca.

Citește și