Prima pagină » Știri politice » Steriu: Singura ofertă reală și constructivă pe care am întâlnit-o e cea din partea PNL

Steriu: Singura ofertă reală și constructivă pe care am întâlnit-o e cea din partea PNL

Steriu: Singura ofertă reală și constructivă pe care am întâlnit-o e cea din partea PNL
Președintele UNPR, Valeriu Steriu, a declarat, luni, că "singura ofertă reală și constructivă", privind alegerile din toamnă, pe care partidul a primit-o este cea din partea PNL și că o decizie, în acest sens, va fi anunțată săptămâna viitoare, în urma întrunirii Biroului Politic Permanent Național.

Potrivit lui Steriu, formula cea mai avantajoasă pentru UNPR „e o alianță sau chiar a merge pe propriile puteri”.

„Vom face și sondaje de opinie”, a mai spus Steriu.

Întrebat de negocierile pe care UNPR le poartă, pentru alegerile din toamnă, Steriu a punctat faptul că singura ofertă „reală și constructivă” a venit din partea PNL.

„Suntem foarte corecți în negocieri. Negocierile le purtăm într-o singură direcție. Avem destul de multe semne de întrebare. În clipa de față nu a existat, până în acest moment, nicio ofertă din partea PSD. Singura ofertă reală și constructivă pe care am întâlnit-o e cea din partea PNL, pe care o analizăm cu toată serioazitatea, dincolo de varianta de a merge pe propriile noastre picioare”, a declarat Valeriu Steriu.

Întrebat de fuziunea cu PNL, acesta a răspuns că membrii UNPR încă nu cunosc condițiile și că o hotărâre se va lua săptămâna viitoare, în această privință. 

„Am mai trecut printr-un proces de fuziune cu PP-DD lung. Nu pot să zic că a avut cele mai mari beneficii pentru noi. Discuțiile cu cei din PNL au fost pe mai multe niveluri. Din ce am văzut, la ora actuală, și în cadrul PNL există opinii separate. Decizia cu siguranță nu o vom lua astăzi, mâine. Va fi un proces mai amplu. Abia săptămâna viitoare vom avea un BPN și probabil că abia în săptămâna următoare vom avea un răspuns despre cum vom merge în această toamnă”, a adăugat Steriu.

Referindu-se la acordul cu PSD, Steriu a punctat faptul că a fost încălcat, în ultimele luni, în nenumărate rânduri, referindu-se la deputații UNPR care au fost „ademeniți” și au trecut în tabăra PSD.

„UNPR e un partid foarte serios și cred că în cei șase ani a demonstrat acest lucru. Am fost parteneri loiali atât în primii doi ani de guvernare, cât și în următorii patru. La fel de corecți și de serioși suntem în toate negocierile pe care le purtăm. În momentul în care avem deschise niște negocieri pe o direcție, nu le facem ca să încurcăm cealaltă direcție. Suntem onești în aceste discuții și chiar aș putea spune că le-am purtat în mod transparent, inclusiv domnul Dragnea a fost informat. Acest aspect aș vrea să îl amintesc, totuși, că vine și în urma unor luni dificile, de hărțuială atât pe construcția în teritoriu, înainte de alegerile locale și după, dar și pe ceea ce s-a întâmplat în Parlament. Faptul că, în ultimele luni, acordul nostru a fost încălcat în nenumărate rânduri cu suficient de mulți deputați care au fost ademeniți și au trecut în altă barcă”, a mai spus președintele UNPR.

Întrebat de jurnaliști despre opțiunea lui Gabriel Oprea, Steriu a precizat: „Dânsul e unul din senatori. În clipa de față, opțiunea dânsului a fost luată în discuție. Este foarte deschis pentru a găsi forma care să maximizeze identitatea partidului atât alianță, cât și a merge pe cont propriu”. 

În schimb, surse pentru Mediafax au declarat că UNPR înclină mai degrabă spre alianță decât spre fuziune și cere 20 de locuri eligibile pe listele pentru parlamentare.

Până acum au fost mai multe discuții între conducerile celor două formațiuni în cadrul cărora s-au discutat două variante de colaborare PNL – UNPR: fuziune sau alianță. Condițiile minimale puse în cadrul ambelor variante au fost 20 de locuri eligibile pentru uneperiști la alegerile din toamnă și eliminarea tuturor celor cu probleme penale din rândurile UNPR.

Potrivit surselor citate, ambele condiții ar fi fost deja agreate atât de PNL, cât și de unii lideri ai UNPR. Inclusiv Gabriel Oprea ar fi de acord, au mai spus sursele consultate, el nedorind să mai candideze pentru un nou mandat de parlamentar. Nici Șerban Mihăilescu nu își mai dorește un nou mandat, mai spun uneperiștii care sunt pentru o colaborare cu PNL.

Varianta renunțării la PSD ar fi dorită de cei mai mulți aleși ai UNPR, mai susțin sursele citate. Astfel, în prezent, UNPR are 43 de senatori și deputați, iar surse din conducerea formațiunii susțin că 30 dintre aceștia vor merge alături de PNL, restul de 13 rămânând să colaboreze în continuare cu PSD.

Una dintre consecințele colaborării dintre PNL și UNPR va fi o acțiune comună pe plan parlamentar până la alegerile din toamnă, uneperiștii urmând astfel să părăsească alianța cu PSD.

Sursele citate din conducerea UNPR au mai declarat că discuții au fost și cu PSD privind o eventuală fuziune, dar că Liviu Dragnea ar fi oferit locuri eligibile pe listele pentru parlamentare doar pentru trei dintre liderii uneperiști, deși liderul PSD a susținut public contrariul.

Și în PNL părerile sunt împărțite ân privința colaborării cu UNPR. O eventuală fuziune a formațiunii liberale cu UNPR este „complicată tehnic și costisitoare ca imagine”, a spus luni, pentru Mediafax, prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, adăugând și că, în această situație, nu pot fi eludate criteriile de integritate ale PNL sau programele și doctrinele.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum