Stolojan: Dreptul de veto în UE e varianta atomică, pentru situații extreme

Stolojan: Dreptul de veto în UE e varianta atomică, pentru situații extreme
Theodor Stolojan, liderul delegației de eurodeputați a PDL, a declarat că folosirea dreptului de veto al unei țări membre UE în cadrul procesului decizional al Uniunii este "varianta atomică, nucleară", de folosit "într-o situație extremă".
Publicat: 18/11/2012, 14:48
Actualizat: 11/10/2018, 19:35

Theodor Stolojan, liderul delegației de eurodeputați a PDL, a declarat că folosirea dreptului de veto al unei țări membre UE în cadrul procesului decizional al Uniunii este „varianta atomică, nucleară”, de folosit „într-o situație extremă”.

„Cum se spune, e varianta atomică, nucleară, pe care o țară o poate folosi într-o situație extremă. Eu cred că aici președintele țării a dat o explicație foarte clară. Imaginați-vă că Marea Britanie vine, spune veto, altă țară spune și ea veto și plecăm cu toții, ne luăm jucăriile și plecăm acasă. Deci nu acesta este modul de lucru la nivelul instituțiilor UE”, a declarat Stolojan, duminică, într-o conferință de presă, la sediul ARD.

Stolojan i-a sugerat premierului Victor Ponta, care a anunțat că va participa miercuri la Bruxelles la reuniunea liderilor socialiști europeni, să îl însoțească de marți pe ministrul de Externe la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG) al UE, în care se va discuta despre exercițiul bugetar 2014-2020 al Uniunii. „Domnul Ponta înțelegem că se duce și el acolo să se întâlnească cu liderii socialiști. Îi recomandăm să meargă chiar de marți împreună cu ministrul său de Externe, pentru că are loc CAG, în care se vor discuta cu siguranță problemele privind cadrul 2014-2020 și poate apără și el interesele României la acest Consiliu”, a mai spus Stolojan.

Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, ironic, că, de la anunțul privind posibilitatea utilizării dreptului de veto de către România la Consiliul European, toți liderii statelor contributoare „s-au băgat sub birouri”, menționând că „nu poți să mergi în halul acesta la Bruxelles”.

„De la anunțul de ieri, toate statele contributoare, șefii lor de stat s-au băgat sub birouri, sunt într-o alertă că România pune veto. Cred că sesizați ironia”, a spus Băsescu.

„Nu poți să mergi în halul acesta la Bruxelles”, a adăugat el.

Președintele a menționat că și el este pregătit să folosească dreptul de veto dacă se încalcă Tratatul.

„Și eu sunt pregătit să utilizez dreptul de veto, dacă se încalcă Tratatul. De opt ani, nu am văzut niciun stat depunând, făcând un veto în Consiliul European, atunci când nu s-a încălcat Tratatul. Nu am văzut. În rest, misiunea liderilor europeni este să stea acolo până găsesc soluții. V-aș aduce aminte negocierea bugetului 2007-2013 la care am participat, a durat trei zile și două nopți în care, până la urmă, România a obținut un buget pe care nu reușește să îl cheltuiască”, a spus el.

Președintele Băsescu a mai declarat că nu poți să te duci la contributori și să spui: „Doamna Merkel, dacă nu-mi dai atât, eu îți trântesc un veto de nici nu mai pleci de la Berlin”.

Premierul Victor Ponta a declarat joi că, în întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu președintele Traian Băsescu, i-a prezentat acestuia discuțiile avute până în prezent de Guvern privind bugetul comunitar 2014-2020, insistând asupra faptului că nu poate fi acceptată propunerea recent prezentată de președintele Consiliului, Herman Van Rompuy, care implică scăderi de fonduri atât pentru politica agricolă comună, cât și pentru politica de coeziune și introducerea unor criterii noi, defavorabile României, de stabilire a alocațiilor.

Ponta a subliniat că acestea reprezintă „obiective fundamentale pentru România” și că Guvernul consideră necesară inclusiv folosirea dreptului de veto al României dacă rezultatul negocierilor va fi conform cu propunerea lui Van Rompuy.

„Ținând cont de aceste două obiective fundamentale, din punctul de vedere al României, al Guvernului României, propunerea recent prezentată de către președintele Van Rompuy, care presupune scăderi atât la politica agricolă comună, cât și la politica de coeziune și introducerea unor criterii noi, evident defavorabile României, este o propunere inacceptabilă și am prezentat președintelui României poziția guvernului, de a manifesta în cadrul Consiliului și în toate negocierile, această opoziție fermă și nenegociabilă a României, invocând inclusiv folosirea dreptului de veto al României în cazul în care propunerea prezentată de către președintele Van Rompuy ar constitui finalul negocierilor”, a declarat premierul Ponta.

Premierul a declarat și sâmbătă că președintele Traian Băsescu se bazează pe „ignoranța jurnaliștilor și a românilor” atunci când vobește de „rușinea” de a invoca dreptul de veto la Consiliul European, situație în care s-ar afla și Franța, Marea Britanie sau Danemarca.

Ponta a fost întrebat cum vede afirmațiile șefului statului legate de dreptul de veto de care s-ar putea uza la Consiliul European.

„Când a zis povestea aceea că ce rușine că România are observatori OSCE, după aceea s-a făcut de râs că observatori OSCE au fost și în America și în Franța și peste tot. Când spune că e o mare greșeală să vorbești despre dreptul de veto eu îi reîmprospătez memoria. Înainte de Consiliul European din primăvară, România condusă de domnul Traian Băsescu a invocat dreptul de veto, singura din cele 27 de țări, când a fost vorba de începerea negocierilor cu Sebia”, a susținut Ponta, afirmând despre șeful statului că are „memoria scurtă și fluctuabilă”.

De asemenea, el a susținut că în contextul actual România nu este singura țară care a adus în discuție dreptul de veto legat de viitorul buget al UE.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska