Stolojan: Trebuie să o luăm de la capăt. Înainte de a arunca piatra, să vedem fiecare ce am făcut
Eurodeputatul PDL Theodor Stolojan consideră că PDL trebuie să o ia de la capăt, dar că înainte de „a arunca cu pietre”, fiecare democrat-liberal trebuie să se gândească ce a făcut pentru partid, el arătând și că problema PDL este că nu învață din istorie: funcția de prim-ministru nu se cedează.
„Înfrângerea este înfrângere, din orice unghi ai privi-o. Deci, nu ai prea multe de spus. Dezamăgirea evident că este mare, iar ședința de astăzi este exact o ședință pentru a putea discuta foarte deschis ceea ce s-a întâmplat și, evident, ceea ce-i mai important, de a stabili ce avem de făcut pentru perioada care urmează. Practic, trebuie s-o luăm de la capăt”, a declarat Stolojan vineri la RFI.
Eurodeputatul PDL precizează că „Statutul prevede după fiecare alegeri parlamentare o serie întreagă de acțiuni: alegeri la nivelul organizațiilor partidului, mergând până la conducerea partidului”.
„Dar, încă o dată, mai important este de a înțelege exact ceea ce s-a întâmplat de fapt, unde lucrurile n-au mers și unde trebuie acționat pentru a reveni. Există foarte limpede prevederea de a ajunge la alegeri în partid după ce au loc alegerile parlamentare”, a adăugat el.
Stolojan le cere colegilor din PDL „să nu arunce piatra” înainte de a analiza „corect” dacă au făcut tot ce puteau pentru partid: „Înainte de a ridica piatra, fiecare dintre noi, dar absolut fiecare dintre noi, membrii PDL, trebuie să ne punem în mod corect întrebarea dacă am făcut ceea ce puteam pentru ca partidul să obțină un rezultat mai bun. Când vom răspunde corect la această întrebare, sigur că pe urmă putem ridica și pietrele de pe drum, pentru a arunca unii în alții”.
Întrebat dacă eșecul de la alegeri presupune o responsabilitate colectivă, Theodor Stolojan a răspuns: „Este o responsabilitate colectivă, dar evident că există și responsabili individuali, pentru că, până la urmă, cu responsabilitatea colectivă nu ajungem nicăieri!”.
Întrebat de asemenea dacă personal este supărat pe actuala conducere a PDL, eurodeputatul a răspuns: „Nu, nu! Eu cred, de exemplu, spre deosebire de mulți colegi ai mei, că un partid aflat la putere nu trebuie să cedeze funcția de prim-ministru. Poate schimba primul-ministru, dar nu are dreptul să cedeze funcția de prim-ministru. Problema e că nu învățăm din istorie! Ce s-a întâmplat în anul 2000, de exemplu”.
Liderii centrali și județeni ai PDL se reunesc, vineri, în Colegiul Director, prima ședință a partidului după rezultatul catastrofal înregistrat la alegerile parlamentare.