Strategia lui Tăriceanu: amânarea Congresului PNL
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat la scurt timp după ce Crin Antonescu și Klaus Iohannis și-au dat demisia din fruntea PNL că cei care au greșit trebuie să se dea la o parte, să înceapă o consultare la baza partidului, iar Congresul extraordinar nu trebuie organizat rapid.
Situația lui Tăriceanu în PNL este una incertă, după ce în urmă cu două luni a demisionat din partid, iar cu câteva zile înaintea alegerilor europarlamentare a depus o cerere de adeziune la organizația municipală PNL Satu Mare. Surse din PNL susțin că Tăriceanu dorește să candideze la funcția de președinte al PNL, dar până la Congres situația sa în partid va trebui lămurită, iar de partea sa să treacă mai multe filiale. Pentru acestea, Tăriceanu are nevoie de timp și de aceea propune amânarea Congresului PNL.
După demisia din fruntea PNL, Crin Antonescu își dorește organizarea unui Congres extraordinar al liberalilor cât mai rapid, el vorbind despre această variantă cu mai mulți șefi de filiale. Intenția lui Antonescu este de a bloca ca grupul celor care doresc refacerea USL să capete consistență, el pledând pentru rămânerea în opoziție și refacerea dreptei.
„Întotdeauna în momente de genul acesta graba strică treaba. Nu știu dacă e vorba de un congres rapid, să se treacă de la modalitatea în care PNL a fost condus în ultimii ani, va trebui făcută o consultare care să meargă până la baza partidului”, a spus Tăriceanu.
El a criticat și anunțul făcut de Crin Antonescu potrivit căruia europarlamentarii PNL vor activa în PPE și nu în grupul ALDE în Parlamentul European.