Cu trei luni înaintea alegerilor parlamentare, liderii UDMR se gândesc la strategia care să le asigure intrarea în Parlament. În timp ce senatorul Gyorgy Frunda a subliniat marea problemă cu care se confruntă udemeriștii, pragul electoral de 5%, colegii săi din Uniune au fost ceva mai optimiști. Un optimist temperat însă pentru că, deși au recunoscut că atingerea pragului îi poate împiedica să intre în Parlament, liderii maghiari mizează pe mobilizarea electoratului tradițional. Una dintre soluțiile care i-ar face pe udemeriști să-și asigure scaunele parlamentare ar fi o colaborare cu celelalte două formațiuni maghiare, Partidul Civic Maghiar (PCM) și Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), însă această coaliție nu este acceptată la nivelul conducerii UDMR.
Fostul președinte UDMR, Marko Bela, nu dorește o astfel de alianță, spunând că singura soluție ar fi ca ei să vină în UDMR. „Nu cred în colaborare cu niciun partid, nu ne preocupă o colaborare cu aceste două partide, PCM și PPMT. Dacă vor, să-și dea contribuția în UDMR”, a declarat Marko, contactat de gândul.
Nici deputatul UDMR Mate Andras nu este de partea coaliției, spunând că exclude orice colaborare. „În niciun caz nu cred într-o colaborare cu partidul lui Tokes, vom avea rezultate foarte bune și fără ei. Vom izbândi să atingem pragul fără ajutorul nimănui, fără nicio colaborare”, a mai el, pentru gândul.
Liderul senatorilor UDMR, Fekete Szabo Levente, nu acceptă sub nicio formă o colaborare nici cu partidul lui Tokes, nici cu PCM, cu atât mai mult o participare la alegerile parlamentare cu candidați comuni. Cu toate acestea, și Fekete recunoaște că existența unei singure formațiuni politice de maghiari ar fi o soluție bună.
„Nu se poate așa ceva, nu avem cum să colaborăm, cu atât mai mult pe liste comune. Ar fi bine să existe un singur partid, o singură formațiune politică reprezentativă pentru maghiari, dar nu e normal să vrea să intre în Parlament pe listele UDMR și apoi să spună că sunt de la PPMT sau PCM, așa cum fac cei de la UNPR. Dacă vor, noi îi așteptăm în UDMR, și atât”, a declarat Fekete, contactat de gândul.
De cealaltă parte, Marton Arpad consideră că o astfel de colaborare ar fi în interesul tuturor maghiarilor din România, chiar dacă majoritatea liderilor UDMR nu doresc unirea celor două partide. Mai mult, spune el, nici președinții PPMT și PCM, nu vor ca maghiarii să fie reprezentanți de o singură formațiune politică.
„Noi nu marjăm pentru o astfel de coaliție, dar unii cred că ar trebui făcută. Sunt colegi din UDMR care ar vrea. Mai mult, cetățenii nu sunt entuziasmați de existența a trei formațiuni maghiare, ei nu vor ceartă electorală, nu au apetit pentru astfel de neînțelegi între liderii politici maghiari. Ar fi ideală unirea celor trei partide, UDMR, PCM și PPMT, dar ceilalți nu vor. Nu noi am cerut divorț, nu noi am dat afară pe nimeni, ei nu vor să se întoarcă acasă”, a spus, pentru gândul, Marton Arpad.
PPMT: „Nu excludem colaborarea cu UDMR și cu PCM, este un imperativ pentru toate partidele de maghiari”
Dacă din partea udemeriștilor răspunsul este clar negativ, președintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Toro Tibor, se declară deschis oricărei colaborări între formațiunile politice maghiare.
„PPMT nu exclude colaborarea cu UDMR-ul și cu PCM-ul, mai ales ca avem probleme comune. Este un imperativ pentru toate partidele de maghiari, dar nu neapărat pentru intrarea în Parlament. Noi nu trebuie să colaborăm de frică, ci ca să rezolvăm mai multe probleme comune. Noi am lansat încă un apel de mediere pentru toate partidele maghiare, să găsim acel numitor comun și să avem același scop principal. Nu excludem nicio variantă, chiar și cu riscul de a intra noi în UDMR, facem și compromisuri, dar sunt șanse foarte mici. Am primit răspunsuri negative din partea liderilor UDMR, chiar și de la domnul Kelemen care a zis că el nu colaborează cu nimeni la alegeri”, a declarat Toro, pentru gândul, recunoscând că o fuziune cu PCM ar fi mult mai ușoară.
Pragul electoral, teama udemeriștilor
Problema pragului a fost subliniată de senatorul Gyorgy Frunda, însă mai mulți lideri UDMR o recunosc. Liderul Uniunii, Marko Bela, deși spune că pragul le-a pus probleme de fiecare dată, nu crede că îi va împiedica să intre în Parlament.
„UDMR mereu s-a confruntat cu problema pragului electoral, dar de fiecare am reușit să-l depășim. Depinde numai de noi, dacă reușim să mobilizăm electoratul să iasă la vot și să voteze UDMR, celelalte formațiuni politice maghiare au un segment foarte subțire al electoratului maghiar. Dacă ne uităm la rezultatele de la alegerile locale, unde am obținut aproape 90% dintre voturile comunității noastre, putem sta liniștiți”, a declarat Marko.
Deputatul UDMR Marton Arpad i-a dat dreptate lui Frunda, spunând că declarația lui este corectă pentru că „se bazează pe niște calcule matematice”.
„Problema pragului electoral există, dar matematic, pe hârtie. Ce a zis Frunda este logic, există posibilitatea teoretică de a nu atinge pragul electoral, asta dacă celelalte două partide, Partidul Civic Maghiar (PCM) și Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), vor obține mai mult de o treime din voturile maghiarilor. Așa am ajunge la un 4,4%. Dar este doar teorie, aceste partide nu vor obține atât”, a declarat Arpad.
Aceeași problemă, prezența maghiarilor la vot, o vede și liderul senatorilor UDMR, Fekete Szabo Levente, care susține că în campania electorală trebuie tras un semnal de alarmă pentru ca maghiarii să vină la urne.
„Într-adevăr, pragul electoral poate fi o problemă, de aceea ne chinuim să trimitem un semnal de alarmă cetășenilor că trebuie să iasă la vot dacă vor reprezentanți în Parlament. Cred că totuși am demonstrat maghiarilor că ne facem treaba și că ne îndeplinim obiectivele, deci aici nu vom avea probleme. E adevărat însă că prezența la vot este cea care ne pune bețe în roate, dar ne vom descurca„, a adăugat Fekete.
Mai încrezător este deputatul Mate Andras, care exclude posibilitatea neatingerii pragului electoral . Mai mult, el spune că nu vor avea probleme la parlamentarele din iarnă pentru că se bazează pe candidați puternici.
„Este bine că lumea, în general, se teme de pragul electoral. Trebuie o mobilizare generală, să convingem lumea să iasă la vot. Dar sunt optimist, nu cred că vom avea probleme pentru că vom avea candidați mulți și buni”, a spus Mate.