Suceava: Președinte de secție de votare luat cu ambulanța după ce i s-a făcut rău

Publicat: 16 11. 2014, 11:29

Incidentul a avut loc la Secția de votare nr. 211 din comuna suceveană Bălăceana, unde președintele secției de votare, Elena Beșa, a fost preluată de o ambulanță după ce i s-a făcut rău.

Potrivit prefectului de Suceava, Florin Sinescu, femeia a fost dusă la Unitatea de Primire a Urgențelor a Spitalului Județean de Urgență Suceava, unde i se acordă asistență, fără a fi necesară internarea sa, astfel că aceasta ar putea reveni la secția de votare, dorind să își continue activitatea.

Sinescu a spus că în aceste condiții nu este necesară înlocuirea președintelui secției.