PDL acuză USL că are interlopi printre candidații la alegerile locale. Deputatul Sulfina Barbu, care vizează primăria sectorului 4, a transmis astăzi o scrisoare deschisă liderilor USL, Victor Ponta, Crin Antonescu și Daniel Constantin, în care le cere explicații în cazul nominalizării printre candidații Uniunii a lui Florian Puiu, implicat în afacerea cu terenuri în care primarii din Snagov și Jilava au fost arestați, precum și în scandalul de șantaj al fotbalistului Ianis Zicu.
„Pe lista de candidați ai USL pentru Consiliul Local al Sectorului 4 din București figurează pe locul 17 Puiu Florian, membru al grupării interlope cunoscută sub numele de Clanul Sportivilor. Presa a semnalat de multe ori activitatea interlopă a celui pe care USL vrea să îl facă consilier local al sectorului 4. Vă reîmprospătez memoria doar cu câteva dintre acțiunile lui Puiu Florian: șantaj la adresa fotablistului Ianis Zicu, șantaj la adresa primarilor din Snagov și Jilava”, se arată în scrisoarea deschisă, semnată de Sulfina Barbu. În opinia sa, prezența pe lista candidaților USL a unui astfel de pesoane este „un atac fără precedent la stabilitatea instituțiilor statului și la siguranța cetățenilor”.
Numele lui Florian Puiu, candidat susținut de PSD, apare în dosarul DNA referitor la afacerile imobiliare din Buftea și Jilava. Acesta apare în calitate de denunțător al primarilor celor două localități care au cerut mită pentru parcelarea unor terenuri, în actele oficiale consemnându-se că banii erau împrumuturi.
Replica PSD
Coordonatorul filialei PSD sector 4, deputatul Nicolae Bănicioiu, a declarat, pentru gândul, că propunerile pentru lista de consilieri au fost făcute de organizație, însă, dacă există suspiciuni în privința candidaților, va sesiza comisia de etică a partidului pentru verificări și în funcție de concluzii va dispune măsurile necesare.
„Dacă există vreo suspiciune în presă legată de vreunul dintre ei, voi propune comisiei de etică să analizeze și vom lua măsurile de rigoare. Nu vom face niciun rabat, voi lua toate măsurile pentru că nu am dorința de proteja pe cineva. Dar nu voi accepta sfaturi de la Sulfina Barbu și Silvian Ionescu, pe care l-a ținut la Garda de mediu „, a spus deputatul PSD.
Bănicioiu a mai spus că nu-l cunoaște pe Florian Puiu și că el se ocupă de mai puțin de două luni de filiala PSD sector 4.