SURSE | Ce i-ar fi transmis Rareș Bogdan lui Gigi Becali după ce milionarul a susținut că prim-vicepreședintele PNL era prieten cu Florian Coldea
Rareș Bogdan ar fi reacționat imediat după ce Gigi Becali a declarat, joi seară, la Realitatea Plus, că prim-vicepreședintele PNL era prieten bun cu Florian Coldea, fost prim-adjunct al Serviciului Român de Informații.
Potrivit unor surse, Rareș Bogdan i-ar fi spus lui Gigi Becali că nu s-a întâlnit decât de două ori în viață cu Florian Coldea, o dată la sediul SRI și, cu altă ocazie, la o lansare de carte.
„Îți jur pe ce am mai sfânt”, ar fi fost finalul mesajului pe care Rareș Bogdan i l-a transmis lui Gigi Becali.
Într-un interviu telefonic acordat postului de televiziune Realitatea Plus, finanțatorul echipei de fotbal FCSB a făcut dezvăluiri despre legăturile europarlamentarului PNL Rareș Bogdan cu fostul general SRI Florian Coldea.
„Rareș Bogdan era prieten toată ziua cu Coldea. Era pe acasă pe la el, toată ziua prieteni. Era un om care se ocupa de afacerile ale lui lui Niculae. Era prieten cu Coldea. Combinațiile lor”, a spus Gigi Becali.
CITEȘTE AICI:
Gigi Becali: „Rareș Bogdan era prieten bun cu COLDEA. Era pe acasă pe la el”