Tabăra #boicot salută mesajul european al românilor. Tabăra DA caută vinovați la adversarii politici. În PNL s-a lansat chemarea la REVOLTĂ. Mesajul BOR după Referendum

Tabăra #boicot salută mesajul european al românilor. Tabăra DA caută vinovați la adversarii politici. În PNL s-a lansat chemarea la REVOLTĂ. Mesajul BOR după Referendum
Publicat: 08/10/2018, 12:07
Actualizat: 25/03/2019, 19:35

Coaliția pentru Familie: Comitetul de inițiativă cetățenească de revizuire a Constituției, DIZOLVAT

„Începând cu data de astăzi, Comitetul de inițiativă cetățenească pentru revizuirea art. 48(1) din Constituției României este dizolvat, prin efectul legii. Mulțumim tuturor susținătorilor demersului inițiat de comitetul nostru, mulțumim tuturor cetățenilor români care au votat la referendum. Ne exprimăm și pe această cale adânca noastră recunoștință pentru jertfa tuturor celor care au sprijinit și afirmat voința a milioane de români. Dumnezeu să ocrotească România!”, se arată pe pagina de Facebook a Coaliției pentru Familie.

Demersul acestei organizații a stat la baza referendumului din acest weekend, care nu a reușit să strângă numărul necesar de voturi pentru a fi validat.

Reprezentanții Coaliției pentru Familie au dat vina, pentru eșecul de la referendum, pe Guvern pentru că a dat dovadă de „incapacitate” în a informa românii cu privire la legea ce urma a fi modificată sau cu privire la întrebarea de pe buletinele de vot.

„Să ne amintim că au existat canale media, partide, vocea societății care ne pregăteau zi de zi, ceas de ceas pentru fraudă. Era singurul mesaj pe care-l spuneau: fraudă, fraudă! A fost un referendum extrem de calm cu iregularități care s-au întâmplat în special împotriva susținătorilor referendumului, dar care a dovedit că nu există urmă de fraudă. Nu vom mai relua aici subiectul incapacității Guvernului și a administrației României de a informa publicul românesc cu datele legale strict necesare, cu informația necesară despre legea despre care vorbim de revizuire constituțională, despre întrebarea care este scrisă în buletinul de vot”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă organizate pe Facebook, președintele Coaliției pentru Familie, Mihai Gheorghiu.

Bullmann: Românii nu au interes pentru discriminarea homosexualilor

Udo Bullmann, președintele S&D, grupul socialist european din care face parte și PSD, a declarat că „majoritatea românilor nu au niciun interes in a-și vedea țara discriminând cuplurile de același sex”, se arată într-un comunicat postat pe pagina grupului.

„Acest rezultat arată că majoritatea românilor nu au niciun interes in a-și vedea țara discriminând cuplurile de același sex. Schimbarea propusă a fi adusă Constituției ar fi fost un clar pas înapoi pentru drepturile persoanelor LGBTI și ne bucurăm că această idee intolerantă asupra conceptului de familie nu a primit susținerea cetățenilor României. Ceea ce ar trebui sa conteze într-o familie este pe cine iubești, nu sexul persoanei de lângă tine”, a declarat Bullmann.

„Grupul nostru a fost întotdeauna vârful de lance al luptei pentru drepturile LGBTI și vom susține acest lucru oriunde le vom vedea amenințate. Sperăm că Guvernul României va asculta alegătorii și se va concentra pe problemele care contează pentru aceștia. De asemenea, încurajăm Guvernul să înainteze lucrul pentru legislația parteneriatului civil, care este încă în pregătire”, a adăugat oficialul.

Liderul S&D a mai afirmat că grupul pe care îl conduce „a susținut de mult timp faptul că toate statele membre UE trebuie sa recunoască parteneriatele civile și căsătoriile persoanelor de același sex, astfel încât cetățenii să aibă statutul și drepturile protejate atunci când intră într-un alt stat membru UE. Acesta este un impediment clar in calea dreptului la libera circulație al cetățenilor, lucru pe care UE are datoria de a-l rezolva”.

BOR: Atitudinea românilor asumată prin participare sau neprezentarea la vot trebuie respectată

Patriarhia Română susține că și-a împlinit misiunea civică și morală în spațiul public, unde a afirmat și apărat identitatea și valoarea familiei ca instituție umană creată și binecuvântată de Dumnezeu.

„Atitudinea pe care românii și-au asumat-o, prin participare la vot sau prin neprezentare la vot, trebuie respectată și analizată, iar democrația bazată pe libertatea civică trebuie cultivată mai intens prin informare corectă și permanentă privind tema dezbătută public”, se arată într-un comunicat de presă trimis, luni, de Patriarhia Română.

De asemenea, sursa citată mai precizează că referendumul a oferit posibilitatea de a cunoaște poziția societății față de „apărarea valorilor morale”.

„Deși Referendumul recent nu a fost validat, totuși acesta ne-a oferit posibilitatea de a cunoaște gradul de secularizare al societății românești de astăzi, precum și principalele poziționări din societate privind afirmarea și apărarea valorilor morale bazate pe credința în Dumnezeu și istoria bimilenară a poporului român”, se mai arată în comuncat.

Biserica Ortodoxă Română precizează că are datoria de a susține și promova în continuare familia binecuvântată de Dumnezeu și valorile credinței creștine, precizând că mulțumește celor aproape patru milioane de cetățeni români care au răspuns pozitiv prin participarea lor la vot.

Comunitatea #boicot: Ne bucură că românii au ales o cale spre Europa

Comunitatea online autointitulată #boicot, care s-a mobilizat în campanii virale pe internet împotriva participării la un referendum inutil și costisitor a salutat reacția românilor care nu s-au dus să voteze.

„Este clar la acest moment că majoritatea reală a cetățenilor cu drept de vot din România a ales boicotul, adică au ales o parte, iar asta nu a fost cea a Coaliției pentru Familie, a bisericii, a puterii. Majoritatea românilor a refuzat conștient să ia parte la o campanie plină de ură și de manipulări. O majoritate covârșitoare pentru care grijile și problemele reale ale României trebuie să aibă prioritate în viitor și trebuie să fie luate în considerare, atunci când grupuri ultraconservatoare și politicieni decid să arunce banii publici pe fereastră, în loc să vină cu soluții reale în sprijinul românilor,” scrie în mesajul publicat pe pagina de Facebook a grupării.

„Este îngrijorător faptul că un grup de oameni au fost mânați la vot de preoți, ori primari, și lideri CpF, fiind puși adesea să-și demonstreze credința prin vot, ceea ce este incorect, imoral, inacceptabil. Ne bucură însă că majoritatea românilor au ales să nu se lase intimidați și să aleagă o cale spre Europa, către drepturi egale și respect reciproc.#boicot#boicotlareferendum

Asociația MozaiQ: Victorie pentru democrația din România!

Asociația MozaiQ, care protejează interesele comunității LGBTQIA+ în România, consideră că eșecul referendumului este victoria societății românești împotriva forțelor conservatoare.

„Asociația MozaiQ aplaudă rezultatul de astăzi al referendumului privind modificarea definiției familiei din Constituție! Rezultatele ne arată că românii au respins ura și dezbinarea în societate și nu au legitimat prin prezența lor un act politic menit să stigmatizeze și să discrimineze comunitatea LGBT. Prin susținerea campaniei#boicot, cetățenii României au tras un semnal extrem de clar cu privire la atașamentul lor față de valorile europene și democratice. Forțele conservatoare din România primesc astăzi un NU categoric din partea cetățenilor, ceea ce ne redă speranța că România viitoare este una a diversității, a respectului față de toate minoritățile și a oportunităților egale pentru toți.

Victoria de astăzi este victoria întregii societăți și a societății civile din România, iar prin rezultatele de astăzi declarăm toți, uniți, în anul Centenarului, că drepturile omului nu se votează, că minoritățile trebuie protejate, că drepturile reproductive ale femeilor nu pot fi puse sub semnul întrebării și că libertățile fundamentale ale cetățenilor trebuie să fie garantate de toate instituțiile statului. Nu avem cum să remarcăm că astăzi societatea românească se află cu un pas înaintea elitelor politice, care au eșuat în misiunea lor de a îi reprezenta pe toți cetățenii. Prin permiterea desfășurării acestui referendum clasa politică a arătat că este deconectată de la realitățile de zi cu zi ale cetății.

În același timp, astăzi reiterăm, că separația dintre stat și biserică este și trebuie să rămână un principiu de bază pentru democrația românească. Cultele nu trebuie să legifereze, nu trebuie să fie implicate în procesul electoral, nu trebuie să fie partizane politic, la fel cum politicul nu are ce căuta în biserică pentru a strânge voturi. Preoții nu trebuie să mai fie agenți electorali. Doar printr-un astfel de echilibru putem asigura că dreptul fundamental la libertate religioasă este garantat.

De-a lungul întregului proces de modificare a Constituției, desfășurat pe perioada a trei ani, comunitatea LGBT din România s-a văzut de multe ori demonizată, pusă la zid, făcută țap ispășitor pentru toate problemele sociale ale României. Campania electorală din ultimele patru săptămâni a intensificat discursul urii față de comunitatea LGBT. Astăzi lucrurile acestea trebuie să se oprească. Ne-am câștigat astăzi dreptul de a fi trați ca cetățeni egali în fața legii, ca interlocutori egali în relația noastră cu statul și cu alte entități sociale. Problemele noastre contează, iar la 17 ani de la dezincriminarea homosexualității, nu mai putem fi dați la o parte și ignorați.(…)

La final nu avem cum să nu mulțumim organizațiilor, voluntarilor, oamenilor de bine, a membrilor și delegaților USR și tuturor aliaților comunității LGBTcare au făcut victoria de astăzi posibilă. Mobilizarea din acești trei ani și mai accentuat din această campanie electorală ne dă speranță în viitorul României, în care grupuri diverse colaborează pentru binele general și în care diferențele dintre noi ne unesc, nu ne separă,” se arată în comunicatul asociației.

ACCEPT: Românii au respins ura prin#boicot

Imediat după închiderea secțiilor de votare, Asociația Accept care reprezintă interesele comunității LGBTI, a salutat rezultatul și a remarcat că românii nu pot fi păcăliți prin ură.

„Asociația ACCEPT salută rezultatul referendumului de astăzi. Împreună, prin #boicot, am arătat că noi, cetățenii, dorim o Românie a valorilor democratice, o țară în care respectul, egalitatea și bunul simț ghidează societatea. Astăzi am arătat că nu putem fi păcăliți de o agendă politică care ne îndeamnă la ură și dezbinare, am arătat că cei mai mulți dintre noi credem că drepturile omului nu se votează la referendum. Electoratul și-a afirmat, încă o dată, atașamentul față de parcursul european al țării noastre și față de valorile noastre comune, bazate pe demnitatea fiecărui om, indiferent de orientarea sa sexuală,” se arată în comunicatul oficial al organizației.

„Prezența scăzută la referendumul pentru familia tradițională demonstrează că, în realitate, românii sunt foarte îngrijorați pentru problemele familiilor lor. Dar îi preocupă protecția reală a familiei, greu încercată de condițiile sociale și economice din țara noastră, și nu protecția ei prin modificarea inutilă a unui articol din Constituție. Românii nu pot fi păcăliți de ură, ci au nevoie de protecția substanțială a familiilor lor.

„Comunitatea persoanelor gay, lesbiene, bisexuale și transgender face parte din populația acestei țări, și are în rândul ei numeroase familii care, la acest moment, sunt total lipsite de recunoaștere legală și protecție juridică. Este timpul ca statul român, prin autoritățile competente, să asigure drepturi și obligații egale pentru cuplurile de același sex”, a declarat Florin Buhuceanu, președintele Asociației ACCEPT.

Dorim să mulțumim artiștilor, personalităților din viața publică și politică ce s-au alăturat campaniei #boicot. De asemenea, suntem mândri să facem parte dintr-o societate civilă de drepturile omului care a stat acasă unită în fața pericolului populismului. Organizații anti-corupție, pentru drepturile femeilor, pentru drepturile copiilor, și multe altele, au susținut în ultimii trei ani egalitatea comunității LGBTI și au fost vitale în efortul comun de a proteja democrația din România.

USR: Am fost singurul partid care s-a opus referendumului

Imediat după închiderea secțiilor de votare, membrii USR au transmis în direct pe Facebook mesajul prin care salutau decizia românilor de a boicota referendumul și au reamintit că au fost singurul partid politic care s-a opus explicit demersului de revizuire a Constituției, considerându-l o temă falsă.

„Referendumul pentru modificarea Constituției s-a încheiat. Prezența finală din estimările USR, conform monitorizării paralele a colegilor mei, este în jurul cifrei de 19,5%,” scrie în mesajul care însoțește înregistrarea video a declarației partidului.

„USR este partidul care care s-a născut pentru a duce în politică vocea reală a cetățenilor. Am făcut asta la OUG 13, când am dus mesajele din stradă la tribuna Parlamentului. Am făcut asta pe 10 august, când am fost alături de Diaspora. Față de referendumul din aceste zile, USR a fost singurul partid care și-a asumat să spună opinia reală a românilor: că este o temă falsă, care nu aduce nici o schimbare pentru nimeni și nu rezolvă nimic din suferinețele României de azi.”

„Acest referendum nu a fost validat de către cetățenii României. Este România secolului 21, cu români mai tradiționaliști, unii mai implicați. Față de referendumul din aceste două zile, USR a fost singurul partid care și-a asumat să ducă mesajul românilor și anume că eun demers inutil, care nu rezolvă nimic din dramele României. Rezultatul mai confirmă că, dincolo de încercările PSD-ALDE, Dragnea sau Tăriceanu de a guverna prin frică, România e o națiune europeană, una tolerantă care a refuzat să facă pași înapoi,” a declarat Dan Barna, președintele USR.

Codrin Ștefănescu, PSD: Și-au bătut joc de familia română

Dintre liderii PSD, doar secretarul general adjunct Codrin Ștefănescu a ieșit la declarații după închiderea secțiilor de votare. El a acuzat acțiunile de boicotare a referendumului și pe președintele Iohannis, care s-a ascuns și a votat printre ultimii, în loc să dea un exemplu românilor prin votul său.

„Pentru cei de la USR e o fantasmă. De aceea sunt mici. Domnul Orban spune că a fost un vot de blam pentru Dragnea. În primul rând, acesta nu a fost un vot politic. Evident sunt niște aberații de la acest partide, PMP, USR, PNL și Iohannis au vehiculat-o în ultima săptămână ca formă de boicot. 4 milioane de români e o cifră gigant, 4 milioane de români au venit să se exprime. Să nu ieși ca președinte, să spui că vei veni la vot, să ceri poporului să iasă la vot, să te ascunzi și să te duci în ultimele minute, așa… cu sictir. Uitați-vă ce cozi au fost în Diaspora”, a declarat Codrin Ștefănescu.

„E halucinant modul în care au boicotat în secții. Au făcut tot posibilul să boicoteze un demers civic normal, care nu a fost asumat politic. Nu poți să dovedești apoi că ești un bun creștin, nu ai cum ca politician să te duci nici la biserică, nici la nuntă. Vreau ca ,în numele PSD, să îi mulțumesc presei din România pentru campania de informare din ultimele două săptămâni pe care ați făcut-o peste tot. Presa e o putere.(…) Nu a fost un referendum politic, nu a fost politic asumat. Și-au bătut joc de familia română, de Biserică, de democrație. Dacă ei cred că vor convinge cu astfel de mesaje poporul român, atunci se înșeală. O să se dea rezultate. Cred că va un procent copleșitor pentru DA, ceea ce e un mesaj important pentru întreaga lume. Eu cred că e eșecul românilor în general”, a mai spus Ștefănescu.

Traian Băsescu, PMP: Românii și-au luat singuri diploma de maturitate europeană!

Deși atât PMP, partidul pe care l-a fondat, cât și el personal au îndemnat fățiș românii să vină la referendum și să voteze DA, Traian Băsescu schimbă placa după ora 21:00 și aruncă anatema asupra Patrriarhului Bisericii Ortodoxe și a președintelui PSD Liviu Dragnea.

„Preafericitul Daniel și Preacondamnatul Dragnea, au împins poporul român în aventura unui referendum din care fiecare a crezut că va avea mari foloase de creștere a propriei autorități și credibilități în fața românilor. Preafericitul Daniel s-a bizuit pe capacitatea armatei PSD de activiști și primari de a-i mâna pe români la vot, iar Preacondamnatul Dragnea s-a bizuit pe capacitatea armatei de preoți de a-i mâna pe enoriași la vot după slujba de Duminică,” scrie Băsescu pe pe Facebook.

„Iar românii le-au dat celor doi Prea… o lecție usturătoare prin neparticipare la vot, cu efecte majore ale eșecului pentru societatea românească, pentru credibilitatea BOR, pentru credibilitatea guvernului și pentru PSD, plus banii cheltuiți. În plus, eșecul referendumului a dovedit că tandemul BOR / PSD nu poate controla votul popular. Rezultatul pozitiv al eșecului referendumului? Românii și-au luat singuri diploma de maturitate europeană.

P.S. Rămân un susținător al familiei formată prin căsătoria dintre o femeie și un bărbat și așa o să-mi educ cei patru nepoței, dar îi voi considera egali în drepturi și pe cei care trăiesc în familii monoparentale și pe homosexualii care trăiesc în parteneriat civil”, încheie Băsescu.

Biserica Catolică: Vom propovăduiEvanghelia familiei cu curaj și speranță

Imediat după închiderea urnelor, doar Biserica Catolică din România a reacționat și reafirmă în continuare că, la temelia familiei se află căsătoria dintre un bărbat și o femeie, întărită de Taina Sfintei Cununii.

„Biserica Catolică din România, după desfășurarea Referendumului din datele de 6-7 octombrie 2018, în calitatea sa de „mamă și învățătoare”, prin vocea episcopilor săi, reafirmă cu tărie căla temelia familiei se află căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie. Slujind cauza mântuirii, din mandatul primit de la Cristos, capul său, peste vremuri, ea nu încetează niciodată să propovăduiască Evanghelia familiei cu curaj și speranță”, se arată într-un comunicat de presă transmis de episcopii catolici.

„Biserica încurajează deschiderea față de viață a părinților și îi însoțește pe aceștia în grija lor pentru educația copiilor. Implorăm ajutorul și milostivirea lui Dumnezeu Unul și Întreit peste toate familiile de acum și din viitor din țara noastră și din lumea întreagă, iar mijlocirea Sfintei Maici a lui Dumnezeu să ne obțină bucuria trăirii cu demnitate, în pace și bună înțelegere”, mai scrie în comunicat.

În PNL, rezultatul referendumului a fost așteptat de o serie de membri marcanți ai partidului, care s-au înțeles și au declanșat – deocamdată doar pe Facebook – operațiunea#ajunge .Adriana Săftoiu, Alina Gorghiu, Mihai Voicu, Iulia Scântei și Mara Calista au publicat pe propriile pagini de socializare chemarea la revoltă împotriva conducerii liberale.

„Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouă aventură și către un nou eșec politic care ne-a rupt de 70% din electoratul liberal. Conducerea PNL nu unește, ci dezbină. Nu modernizează, ci propune o politică retrogradă.#ajunge,” se scrie în mesajul publicat simultan, la ora 21:00 și reluat apoi și de Cătălin Predoiu și Cezar Preda.

Fără să știe de acest demers sau preferând să-l ignore, Ludovic Orban își continua, la sediul PNL, eternele acuzații împotriva PSD și a lui Liviu Dragnea, pe care le înșiră de câte ori are ocazia.

„Tentativa lui Liviu Dragnea și a PSD de a confisca politic această temă a determinat milioane de români să nu vină la vot și să dea în acest fel vot de blam lui Liviu Dragnea și către partidele de guvernământ. Practic, Liviu Dragnea a furat cetățenilor care au semnat inițiativa de revizuire a Constituției, a confiscat această temă, a compromis-o, pentru că pe tot ce pune mâna Liviu Dragnea se ofilește, se compromite și este aruncat în derizoriu orice,” a declarat Orban.

„Organizarea referendumului a fost extrem de proastă. Nu a existat niciun fel de campanie de informare din partea Guvernului. Pacă acest Guvern și-a dorit ca interesul pentru referendum să fie cât mai mic.”

Prezența de la referendum demonstrează că politicul nu mai poate mobiliza electoratul pentru un scop anume, „ci doar împotriva cuiva sau a ceva”, susține președintele UDMR – Organizația Teritorială Ciuc, Borboly Csaba.

„Fiecare referendum aduce noi sarcini clasei politice, dat fiind că referendumul este cel mai important instrument democratic. Actualul plebiscit trebuia să aibă o importanță și o miză, din păcate această importanță a fost batjocorită de politica dâmbovițeană. Prezența înregistrată la referendum demonstrează că politicul nu mai poate mobiliza electoratul pentru un scop anume, ci doar împotriva cuiva sau a ceva. Noi constatăm că referendumul din weekend a fost folosit de partidele politice românești pentru ruperea celui mai mare partid de opoziție din Parlamentul României”, scria duminică seara, pe Facebook, președintele UDMR Ciuc, Borboly Csaba.

În opinia acestuia, rezultatul referendumului nu va fi valabil, dar totuși „am primit un nou mandat pentru continuarea politicii de întărirea a familiilor și de a lupta în continuare pentru apărarea intereselor valorilor familiale din Ținutul Secuiesc. Noi credem în instituția căsătoriei dintre un bărbat și o femeie, credem în modelul tradițional al familiei creștine”.

Borboly Csaba afirmă că știe că nu fiecare a avut o șansa de a avea o familie ideală, „dar trebuie să ne concentrăm eforturile, ca familiile monoparentale, indiferent de motiv, să nu fie excluse”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
S-a vândut celebra banană lipită cu o bandă adezivă. Banalul fruct a fost cumpărat pentru...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Guvernul anunţă prelungirea plafonării preţurilor la energie şi gaze pentru consumatorii vulnerabili
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat...
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri