Prima pagină » Știri politice » Tánczos Barna, după întâlnirea cu șeful misiunii FMI: „NU a cerut României măsuri drastice, majorări de taxe sau măsuri de austeritate”

Tánczos Barna, după întâlnirea cu șeful misiunii FMI: „NU a cerut României măsuri drastice, majorări de taxe sau măsuri de austeritate”

Ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, a avut joi dimineață o întâlnire cu Joong Shik Kang, noul șef al misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI) în România.

Discuțiile au avut loc în contextul adoptării legii bugetului pentru 2025 și al angajamentelor asumate de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar.

„În cadrul discuției, am reafirmat angajamentul nostru de a reduce deficitul bugetar și de a crea un stat mai suplu în următorii 7 ani, mărind alocările pentru investițiile care susțin economia. Am fost de acord că România trebuie să își recâștige încrederea partenerilor internaționali și a investitorilor, iar acest lucru este posibil doar prin respectarea angajamentelor asumate și prin aducerea stabilității și predictibilității în finanțele țării”, a spus ministrul Finanțelor.

Tánczos Barna a subliniat că adoptarea bugetului reprezintă un prim pas, dar implementarea consecventă a măsurilor este esențială pentru a evita scenariile dificile din trecut.

„Primul pas l-am făcut deja, prin adoptarea bugetului, iar acum este necesară o implementare consecventă. Prin restabilirea treptată a echilibrului bugetar, vom putea evita exact acele măsuri dureroase pe care România a fost nevoită să le ia în timpul crizei din 2009 și care, pe bună dreptate, încă generează temeri în rândul opiniei publice cu privire la vizitele Fondului Monetar Internațional”.

Delegația FMI se află într-o vizită de lucru informală la București, iar oficialul român a ținut să respingă speculațiile publice legate de măsuri dure impuse de Fond.

„Contrar zvonurilor alarmiste din ultimele zile, nu a cerut României măsuri drastice, majorări de taxe sau măsuri de austeritate”, a mai spus Tánczos Barna.

Sursa: Facebook – Tánczos Barna


CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?