Prima pagină » Știri politice » Tăriceanu: Acest episod al suspendării președintelui trebuie să își găsească un punct final

Tăriceanu: Acest episod al suspendării președintelui trebuie să își găsească un punct final

Tăriceanu: Acest episod al suspendării președintelui trebuie să își găsească un punct final
Liderul grupului PNL din Camera Deputaților, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, după ședința conducerii, că episodul suspendării președintelui trebuie să își găsească un punct final, cel mai important obiectiv politic fiind alegerile din toamnă.

Liderul grupului PNL din Camera Deputaților, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, după ședința conducerii, că episodul suspendării președintelui trebuie să își găsească un punct final, cel mai important obiectiv politic fiind alegerile din toamnă.

„Părerea mea este că acest episod al suspendării președintelui și al demiterii, evident, invalidat de Curtea Constituțională, trebuie să își găsească un punct final și trebuie din acest moment să ne îndreptăm către ceea ce este cel mai important obiectiv politic al acestui final de an, alegerile parlamentare”, a spus Tăriceanu.

El a menționat că aceasta a fost și poziția sa, exprimată în cadrul Delegației Permanente, unde a cerut ca în zilele care urmează, PNL să își definească care sunt acțiunile politice, în cadrul unei strategii care să le permită să obțină un număr cât mai mare mandate parlamentare.

În plus, Tăriceanu a spus că inițiativa senatorului Ioan Ghișe, în opinia unora din partid, nu își mai are sensul și trebuie luată o decizie privind acest lucru.

„Colegul nostru Ioan Ghișe are o propunere care a fost discutată. În opinia unora această propunere nu mai are sens, ea ar fi avut poate o anumită rațiune să fie făcută înainte deciziei Curții Constituționale. În orice caz, am convenit să analizăm această propunere a lui Ghișe și să vedem dacă i se poate da curs sau va trebuie să o abandonăm”, a arătat el.

Întrebat dacă este mulțumit de colaborarea cu PSD, Tăriceanu a arătat că nu are motive să invoce „deficiențe de colaborare cu social-democrații”.

„În ceea ce privește colaborarea la nivelul grupurilor parlamentare, pe care o cunosc bine în calitatea mea de lider al grupului parlamentar al PNL din Cameră, nu am niciun fel de reproșuri să fac partenerilor noștri, a fost o comunicare și colaborare foarte bună”, a mai arătat liderul deputaților PNL.

Despre oportunitatea unei noi suspendări din funcție a președintelui Traian Băsescu, Tăriceanu a spus: „În condițiile în care actorii politici își respectă toate atribuțiile conferite de Constituție, nu avem de ce să vorbim despre o nouă suspendare, dar acest lucru, sigur, că obligă președintele la respectarea atribuțiilor constituționale, atât în litera cât și în spiritul legii”.

„Dacă va încearca în continuare să procedeze în acest fel, sigur că va trebui făcută o analiză și luată o decizie politică în funcție de acțiunile respective, dar astăzi vă pot spune clar că nu avem în plan o suspendare”, a spus el.

Citește și