Tăriceanu, anunț de ultimă oră despre suspendarea lui Iohannis
„Eu nu am auzit de astfel de planuri și nu am făcut o discuție, nici oficială, nici neoficială, cu liderii PSD, cu președintele Liviu Dragnea, cu care de altfel m-am întreținut și ieri și alaltăieri, dar un astfel de subiect nu a intervenit în discuția noastră. Așa încât, sigur că s-ar putea ca și de la ALDE cineva să considere public punctul lui de vedere personal, fără ca el să angajeze partidul, că e bine să facem așa sau poate cineva o să spună că nu e bine. Cred că trebuie să respectăm dreptul fiecăruia de a-și exprima opinia. Până la urmă, ceea ce contează este decizia finală și decizia partidului, nu putem să ne orientăm după luări de poziții individuale”, a afirmat liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, la Parlament.
Șeful Senatului a mai precizat că în ceea ce privește suspendarea șefului statului coaliția de guvernare va lua o decizie care va fi anunțată public, dar că președintele trebuie să spună la rândul său ce decizie va lua în legătură cu revocarea șefei DNA.
„Când președintele o să anunțe, atunci sigur că o să fim în fața unei situații care o să impună o anumită decizie, dar până atunci, dați-i voie și președintelui, bănuiesc că week-end-ul o să-i fie un sfetnic bun și o să aflăm săptămâna viitoare, nu știu cred că ar fi normal. N-am niciun fel de informații, pentru că eu nu am niciun fel de comunicare cu președintele, să zic așa, în particular. Nici măcar oficială nu avem, că știți bine că președintele a fost de curând în Polonia la reuniunea B9, care s-a ținut la Varșovia, la nivel de președinți și n-am primit nicio informare despre ce a discutat cu președintele Poloniei, ce s-a discutat la acea reuniune, cum ar fi fost poate firesc.”, a susținut Tăriceanu.
Liderul ALDE a adăugat că, în cazul în care Klaus Iohannis nu respectă Constituția și decizia CCR, atunci sancțiunea extremă este suspendarea.
„Suspendarea nu este o acțiune pe care o iei ca și când ai un vot la legea privind circulația bicicletelor pe trotuarele de la periferie. Știți foarte bine că, din păcate, în Constituție nu există decât o singură sancțiune la președinte și aceasta este sancțiunea extremă, suspendarea. Dar eu mă aștept la altceva, eu mă aștept ca președintele, care prin Constituție are un rol bine definit, și anume, de garant al respectării Constituției, să respecte decizia CCR”. a completat Tăriceanu.
Președintele Klaus Iohannis a spus recent că va mai analiza și citi decizia și motivarea CCR care a stabilit că există un conflict între Ministerul Justiției și Președinție și că șeful statului este obligat să o revoce din funcția de procuror șef al DNA pe Laura Codruța Kovesi. Iohannis a adăugat că este nevoie de o amplă dezbatere în societate, care ar putea avea ca finalitate un referendum, explicând că poate ar fi necesară schimbarea Constituției.