Tăriceanu, atac la Băsescu: „A reușit să se sustragă judecății prin metode oculte”
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, l-a acuzat pe Traian Băsescu de sustragere din fața justiției „prin metode oculte”, protejându-și totodată și membrii familiei. Declarația lui Tăriceanu a venit în contextul scandalului în care este implicat fratele președintelui, Mircea Băsescu, denunțat că ar fi luat 250.000 de euro de la Bercea Mondial.
„Cred că ceea ce vedem azi că se întâmplă cu familia Băsescu este doar vârful aisbergului. Președintele Băsescu a reușit până azi, prin metode oculte, să se sustragă judecății și să-i protejeze pe membrii familiei sale de brațul legii. Nu vreau să enumăr aici întreaga cazuistică cu iz penal în care au fost implicați domnia sa, membrii familiei sale și anturajul său. Probabil, o dată cu apropierea încheierii mandatului la Cotroceni, cei care până azi l-au ajutat de o manieră ocultă încep să-l părăsească și am convingerea și speranța că adevărul va ieși la lumină și vom vedea și restul aisbergului”, a transmis Tăriceanu, printr-un comunicat de presă.
În ce privește o eventuală demisie a șefului statului, pe care, de altfel, i-a cerut-o și premierul Victor Ponta, președintele Senatului a spus că nu crede într-o astfel de variantă pentru că ar urma o „avalanșă de dezvăluiri și acțiuni ale justiției”.
„Cât despre ideea demisiei lui Traian Băsescu, absolut normală și logică într-o democrație consolidată, cunoscând bine personajul, nu-mi fac nicio iluzie. El știe bine că, o dată plecat de la „butoane”, avalanșa dezvăluirilor și acțiunilor Justiției s-ar accelera mult în ceea ce îl privește. […] Personal, aștept și alte dezvăluiri și alte acțiuni ferme ale Justiției, cu implicații mult mai ample în rândul clasei politice”, a mai transmis Tăriceanu.
Potrivit unor înregistrări făcute publice de Antena 3, miercuri seară, Mircea Băsescu ar primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare și că șeful statului ar fi știut despre acest demers.
„Nu mă voi transforma în avocatul fratelui meu”, a fost prima reacție a președintelui Traian Băsescu după înregistrările cu Mircea Băsescu și fiul lui Bercea Mondial, în care se face referire la sume de bani pentru o intervenție în cazul interlopului.
Șeful statului a susținut însă că, dacă are să-l acuze de ceva pe fratele său, acest lucru este că „s-a implicat într-o zonă în care nu trebuia să se implice”. „Lucrul pe care îl acuz este anturajul”, a spus președintele, inistând că nu va interveni în cazul fratelui său. „Între consolidarea justiției și reflexul firesc de a-mi apăra fratele, aleg consolidarea justiției”, a spus președintele.