Prima pagină » Știri politice » Tăriceanu cere desecretizarea „cât mai rapidă” a protocoalelor SRI. Ce spune liderul ALDE despre implicarea lui Iohannis

Tăriceanu cere desecretizarea „cât mai rapidă” a protocoalelor SRI. Ce spune liderul ALDE despre implicarea lui Iohannis

Tăriceanu cere desecretizarea „cât mai rapidă
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, la RTV, că desecretizarea protocoalelor trebuie făcută "cât mai rapid", afirmând că poziția președintelui Klaus Iohannis este "apă de ploaie".

„Ceea ce mi se pare mult mai important este luarea de atitudine a prim-ministrului și a ministrului Justiției și cred că această atitudine pe care au exprimat-o este una foarte sănătoasă și corectă din punct de vedere politic și juridic și cred că această desecretizare trebuie făcută cât mai rapid. Am văzut că ministrul Justiției s-a angajat să facă lucrul acesta, cred că și ca urmare a declarației făcută de prim-ministru (…)Vorbim aici nu numai de oameni politici, vorbim de oameni de afaceri, de persoane foarte cunoscute din mediul universitar, pentru că această practică a ascultării telefoanelor pe așa-zise mandate de siguranță națională știm că recent a fost sancționată și de decizia Curții Constituționale”, a declarat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, la RTV.

Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că poziția președintelui „este un fel de apă de ploaie”.

Cât privește posibilitățile pe care le are ministrul Justiției sau prim-ministrul pentru a impune SRI desecretizarea acestor protocoale, Tăriceanu a afirmat că SRI nu este în subordinea CSAT.

„SRI-ul este o structură care funcționează sub autoritățile române. Deci această cerere nu poate fi neglijată de SRI, dacă vine din partea prim-ministrului pentru a desecretiza aceste protocoale. Dar aceste protocoale au fost făcute de SRI și DNA și poate și celelalte parchete. Ministerul Public funcționează sub autoritatea ministrului Justiției și ministrul Justiției, în calitatea pe care o are, este cel care poate să decidă desecretizarea acestor protocoale care s-au realizat la nivelul Ministerului Public. Nu cred că trebuie o poziție comună a CSAT-ului, pentru că aceste lucruri nu sunt chestiuni care sunt de siguranța națională sub nicio formă. Ele au o altă componentă și anume extinderea activităților SRI, în trecut, în câmpul Justiției, ceea ce este foarte grav”, a spus președintele Senatului.

Tăriceanu a mai spus că nu se așteaptă la vreo „reacție sănătoasă” din partea președintelui.

„Nu mă aștept din partea președintelui la vreo reacție sănătoasă, el va încerca tot timpul să acopere aceste lucruri, dar acum nu cred că mai poate să o facă”, a precizat Tăriceanu.