Tăriceanu: DNA vrea să mă elimine din viața politică
„Nu comentez zvonuri. Presupunând că într-adevăr numele meu e menționat într-un fel sau altul în denunțul vreunui arestat, condamnat, anchetat, suspect, inculpat etc, aștept ca, o dată cu apropierea alegerilor, mai mulți arestați, condamnați, anchetați, suspecți, inculpați etc să facă denunțuri împotriva mea, pentru a obține promisiunea procurorilor DNA că vor avea parte de un tratament mai indulgent în fața Legii și vor rămâne cu banii furați, eventual”, a scris copreședintele ALDE pe Facebook după ce în presă au apărut informații potrivit cărora Sorin Ovidiu Vântu l-ar fi denunțat pe fostul premier pentru că ar fi primit mită un milion de euro.
„După ce se va aduna un număr de denunțuri măcar cu două cifre, voi da următorul răspuns pentru toate înscenările: «Oricât aș fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri. Băsescu, atunci când era la apogeul puterii sale, a făcut numeroase eforturi de a mă elimina din fruntea Guvernului și din politică. N-a reușit, pentru simplul motiv că în toată activitatea mea NU există fapte de corupție»”, a adăugat el.
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus, joi, de la Penitenciarul Rahova la sediul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a i se prezenta noile acuzații de corupție, acesta fiind suspectat de cumpărare de influentă, a precizat avocatul său după audieri. Mai exact, Vîntu este suspectat că ar fi oferit un milion de euro unui politician pentru a obține sprijinul acestuia, au precizat surse apropiate anchetei. În spațiul public au apărut informații referitoare la faptul că în dosar ar apărea și numele lui Bogdan Olteanu și Călin Popescu Tăriceanu.