Prima pagină » Știri politice » Tăriceanu: Grindeanu are o agendă politică paralelă. Luni depunem moțiune de cenzură

Tăriceanu: Grindeanu are o agendă politică paralelă. Luni depunem moțiune de cenzură

Tăriceanu: Grindeanu are o agendă politică paralelă. Luni depunem moțiune de cenzură
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a confirmat că majoritatea PSD-ALDE a decis depunerea unei moțiuni de cenzură pentru demiterea premierului Sorin Grindeanu, documentul urmând să fie citit luni în Parlament pentru ca în termen de trei zile să fie dezbătut și votat. „Atitudinea lui Sorin Grindeanu denotă o agendă politică nu doar paralelă, ci total divergentă cu cea a coaliției", a argumentat Tăriceanu, arătând că aceasta este unul dintre principalele motive pentru care se dorește plecarea sa de la Palatul Victoria.

„După cum vedeți, asistăm la niște elemente de circ reprobabil din partea unui om care a ajuns prim ministru acolo nu prin propriile merite, ci pentru că a fost desemnat de coaliția majoritară. Acum, din moment ce PSD-ALDE au retras sprijinul politic, ar trebui să-și depună mandatul. Nu există o altă soluție decât moțiunea de cenzură, am hotărât împreună cu colegii mei măsura validării unei moțiuni de cenzură luni în Parlament”, a declarat liderul ALDE.

Tăriceanu a ținut să explice încă o dată motivele pentru care se dorește plecarea lui Grindeanu de la șefia Guvernului, primul dintre ele fiind acela că premierul s-a dovedit incapabil să coordoneze echipa guvernamentală. „Al doilea motiv este acela că atitudinea lui Sorin Grindeanu denotă o agendă politică nu doar paralelă, ci total divergentă cu cea a coaliției”, a adăugat acesta. 

Astfel, coaliția PSD-ALDE a decis depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva primului ministru, iar luni va avea loc ședința Birourilor Permanente reunite în care va fi anunțată depunerea documentului, urmând ca aceasta să fie dezbătută și supusă la vot în termen de trei zile, așa cum prevede Constituția. 

Întrebat dacă actuala coaliție riscă să piardă majoritatea parlamentară, Tăriceanu a replicat că „nu are niciun fel de emoție” și că, în acest moment, nu s-a discutat despre cooptarea la altor partide la guvernare. 

„Eu n-am spus că nu discutăm UDMR și n-am spus că n-o să discutăm. Nu avem ce să discutăm cu UDMR referitor la procedurile pentru demiterea premierului numit de coaliție. Dacă după moțiune cei de la UDMR vor arăta că au disponibilitate pentru guvernare, vom discuta. Am declarat că acea disponibilitate pe care noi am arătat-o se menține. Dacă vor exista astfel de intenții sigur că putem să discutăm”, a declarat Tăriceanu referitor la întărirea majorității prin cooptarea altor formațiuni. 

Președintele Senatului a încheiat spunând că principalul obiectiv rămâne rezolvarea crizei politice, în condițiile în care „avem un premier care se ține de scaun și folosește tot felul de metode pentru a rămâne la Palatul Victoria. Lucru care nu e normal într-o democrație parlamentară. Fără o susținere politică, n-ai cum să fii prim ministru și dacă ai ajuns și nu mai ai susținere, trebuie să te retragi”. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme