Tăriceanu îi cheamă pe liberali să se alăture ALDE. Primul răspuns pe care l-a primit de la PNL

Tăriceanu îi cheamă pe liberali să se alăture ALDE. Primul răspuns pe care l-a primit de la PNL
Publicat: 07/01/2017, 09:22
Actualizat: 18/08/2017, 10:05

Președintele ALDE critică actualul PNL, susținând că din vechiul partid „a mai rămas doar numele” și că „este pe punctul de a fi preluat în totalitate de PDL”.

„PNL este astăzi un partid golit de conținut. Partidul liberal la renașterea căruia am contribuit a dispărut”, scrie peședintele Senatului în scrisoarea deschisă, publicată vineri seară.

Tăriceanu pune problemele din PNL și pe seama mutării „forțate” în tabăra Popularilor Europeni.

„PNL-ul de azi nu mai are nicio legătură cu liberalismul, el fiind trecut, în mod forțat, la tabăra popularilor europeni”, spune el.

Acesta susține că liberalismul din România mai poate fi consolidat doar în jurul ALDE.

”Mișcarea liberală din România poate fi consolidată doar în jurul ALDE. Electoratul român, electoratul liberal ne-a validat în acest an pe scena politică românească în două rânduri, la alegerile locale și la alegerile parlamentare. Suntem pe drumul cel bun, un drum pe care ALDE poate crește și poate deveni o forță politică puternică a României”,se mai precizează în scrisoarea transmisă liberalilor.

Turcan:În 2 ani, ALDE se va dizolva în PSD

În replică, președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat că, în următorii doi ani, ALDE se va dizolva în PSD și PNL, afirmând că scrisoarea lui Călin Popescu Tăriceanu arată „o desprindere completă de realitate”.

„Scrisoarea arată o desprindere completă de realitate. ALDE a fost la câteva voturi să nu intre în Parlament și au fost băgați în Legislativ de către PSD”, a declarat președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, pentru Mediafax.

Raluca Turcan a apreciat că ALDE se va dizolva în următorii doi ani.

„În 2 ani, ALDE se va dizolva în PSD și PNL, în funcție de atașamentul față de valori al fiecărui membru. Aș spune că este aproape o certitudine”, a mai susținut predintele interimar al PNL.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa