Tăriceanu, încă un mesaj pentru protestatari: Preamăresc instituțile represive ale statului. Atât este de eficientă dezinformarea
„Sunt așa-zise manifestații de stradă care preamăresc instituțile represive ale statului. Sunt de acord că trebuie combătută corupția, dar nu prin lupta între diverse instituții. Când văd toate acestea mă gândesc unde suntem, ce mai avem de făcut și cât de eficientă este dezinformarea care funcționează la cote înalte în România”, a spus Călin Popescu-Tăriceanu, într-o emisiune la Antena 3.
Și Liviu Dragnea a avut o atitudine similară atunci când a fost întrebat ce părere are despre prostele masive din acest sfârșit de săptămână, acesta invocând, din nou, faptul că milioane de oameni au votat PSD, drept pentru care partidul trebuie să meargă mai departe cu programul de guvernare.
„Unde au fost 70.000 de oameni? Eu m-am uitat pe evaluările oficiale unde au fost 25.000 în București. Eu nu le răspund protestatarilor la cereri, sunt de acord cu protestele, atât timp cât nu sunt violente. Ne-au votat câteva milioane de români, vom duce mai departe programul de guvernare”, a transmis șeful PSD.