Tăriceanu, întrebat dacă ar intra din nou la guvernare: Răspuns e clar și scurt „nu”
„Discuții le-am spus așa, o tatonare, o discuție exploratorie pe care PNL a avut-o și cu noi, cum a avut și cu celelalte partide, adică și cu USR, UDMR și Pro România, cred că e normal. Suntem partid de opoziție. Vor să știe ce intenție avem. Am explicat mai devreme la Școala de vară și cred că ați reținut, că putem să votăm o moțiune de cenzură cu condiția să vedem care sunt pașii următori, care ar fi programul de guvernare, care ar fi echipa guvernamentală care ar urma. Acest lucruri nu le-am discutat încă. S-ar putea să le discutăm, în condițiile în care PNL își dorește să avanseze pe acest teren. În ceea ce privește o eventuală intrare la guvernare, răspunsul este scurt și clar”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, sâmbătă, la Constanța, întrebat dacă ar fi tentat la o eventuală guvernare alături de PNL.
„Discuții le-am spus așa o tatonare, o discuție exploratorie așa cum PNL a avut și cu UDMR, USR și Pro Romnia. Vor să știe ce intenții avem. Am spus că putem să votăm o moțiune de cenzură, cu condiția să vedem care vor fi pașii următori. Aceste lucruri nu le-am discutat încă. S-ar putea să le discutăm. În ceea ce privește o intrare la guvernare, răspunsul este scurt și clar: «nu».”, a completat liderul ALDE.
PNL va depune o moțiune de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă în momentul în care demersul va fi susținut și semnat de peste 233 de parlamentari.