Prima pagină » Știri politice » Tăriceanu invită CSM la o întâlnire informală. Jurnaliștii, acces doar la începutul dezbaterii

Tăriceanu invită CSM la o întâlnire informală. Jurnaliștii, acces doar la începutul dezbaterii

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăricean, l-a invitat oficial pe președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, pentru o discuție informală, în vederea unui "dialog nemijlocit între autoritățile statului" pentru "identificarea și soluționarea problemelor". Invitația lui Tăriceanu a venit, în primă fază, după ce CSM a sesizat la Curtea Constituțională existența unui conflict juridic existent prin lipsa redactării unei hotărâri în cazul lui Dan Șova.

După ce Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat la Curtea Constituțională existența unui conflict juridic din cauza faptului că Senatului nu a redactat o hotărâre în cazul reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova, Călin Popescu Tăriceanu a decis că este nevoie de o întâlnire informală între Senat și CSM.

Astfel, Tăriceanu a transmis o scrisoare oficială către președintele CSM, Marius Tudose, prin care îl invită la o dezbatere „pe teme de interes comun și unilateral, fără o ordine de zi prestabilită”.

„Vă propunem, de asemenea, prezența la întâlnire a unui secretariat tehnic de lucru al Senatului și al CSM. În cazul în care veți accepta invitația noastră, urmează ca data și ora întâlnirii să fie stabilite ulterior, de comun acord. Propunerea noastră este ca în luările de cuvânt să fie exprimate și adresate întrebări „, a transmis Tăriceanu.

Concret, președintele Senatului își dorește o întrevedere cu reprezentanții CSM, întâlnire la care presa să aibă acces doar la început, nu și pe perioada dezbaterilor, fără a exista obligația de a da ți un comunicat de presă la final. 

„În viziunea Biroului Permanent al Senatului, dezbaterile ar trebui să scoată în evidență problemele cu care se confruntă CSM în general, dar și în particular, în relația cu Parlamentul […] Vreau să subliniez că interesul nostru, unic organ legiuitor este direcționat spre decelarea unor soluții general aplicabile, care să elimine eventualele disfuncționalități, și nu pe soluționarea unor dosare aflate în lucru”, a mai transmis Tăriceanu.

CITEȘTE AICI SCRISOAREA INTEGRALĂ

Citește și