Tăriceanu lansează „grupul de inițiativă pentru păstrarea identității liberale”. „Dacă vreți să vă duceți în brațele lui Traian Băsescu și PPE, duceți-vă, dar lăsați PNL”

Publicat: 12 06. 2014, 17:30
Actualizat: 29 07. 2014, 21:32

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu și-a lansat astăzi „Grupul de inițiativă pentru păstrarea identității liberale” într-un hotel din nordul Capitalei, la eveniment participând aproximativ cinci sute de persoane. Printre participanți s-au numărat fostul ministru de Finanțe, Daniel Chițoiu, fostul ministru de Interne, Radu Stroe, fostul ministru al Economiei, Andrei Gerea parlamentarii PNL Daniel Barbu, Mihai Stănișoară, Grațiela Gavrilescu Mirel Taloș și Ovidiu Silaghi, proaspăt înscris în PSD. Printre invitați a fost și secretarul general adjunct al Guvernului, Andreea Lambru. Tăriceanu le-a spus celor prezenți că se opune „vânzării partidului și a identității PNL”. Mai mult, fostul premier a transmis actualei conduceri a PNL să se ducă la Traian Băsescu și PPE, dar să „lase PNL”. El a vorbit despre o „rezistență liberală” la adresa actualei conduceri a PNL. Tăriceanu a spus că este necesar un proiect de țară, amintind melodia formației ABBA „I have a dream”, el confirmând că este posibil să candideze la alegerile prezidențiale. Totodată, fostul președinte PNL a precizat că acest grup de inițiativă se poate transforma în perioada următoare într-un partid politic.

Fostul ministru al Culturii, Daniel Barbu, a deschis seria vorbitorilor, el fiind și moderatorul evenimentului.

„Suntem aici dintr-o dezamăgire. Putem fi încă liberali în PNL astăzi. Suntem aici dintr-un motiv de conștiință. Ceea ce s-a întâmplat în PNL ne-a tulburat”, a spus Barbu.

„Suntem aici dintr-o necesitate, din necesitatea de a apăra convingerile și valorile liberale. Ni se pare nouă că aceste valori sunt puse în pericol. Liberalismul să rămână viu în România”, a adăugat Barbu.

Pe ecranul sălii unde s-au adunat susținătorii lui Călin Popescu Tăriceanu a fost prezentat și un mesaj al lui Graham Watson, care a criticat trecerea PNL în familia PPE, spunând că acesta e partidului Traian Băsescu și Viktor Orban, care nu sunt liberali.

„PNL este într-o situație de eșec major, dar nu unul care poate fi imputat militanților”, a spus Călin Popescu-Tăriceanu, adăugând că fosta conducere nu a știut să aducă la urne electoratul liberal, cetățeni educați din mediul urban.

El a lăudat modul în care Guvernul Ponta a negociat cu FMI, subliniind încă o dată faptul că PNL nu trebuia să iasă de la guvernare și să rupă USL.

„Aceste schimbări de pe un picior pe altul au derutat electoratul”, a declarat Tăriceanu.”Vreau să le spunem stop celor care vândut liberalismul”, a completat fostul președinte PNL.

El a contestat actuala conducere pe care a numit-o ilegitimă, spunând că se opune „vânzării partidului și îngropării identității PNL”.

„Dacă vreți să vă duceți în brațele lui Traian Băsescu și PPE, duceți-vă, dar lăsați PNL în slujba celor care să slujească cauza românească ca și înaintașii noștri”, a fost mesajul lui Tăriceanu.

În luna martie, Călin Popescu Tăriceanu anunța că își va lansa un nou partid – Partidul Reformator Liberal, dar a abandonat ideea. În luna mai, a depus o adeziune de reînscriere în PNL în organizația Satu Mare, dar conducerea PNL a considerat că această cerere nu a fost statutară. Crin Antonescu a declarat că Tăriceanu nu este membru PNL.

Împreună cu apropiații săi, fostul premier a decis să renunțe să candideze la Congresul PNL, programat pentru finele acestei luni, și să înființeze „grupul de inițiativă pentru păstrarea identității liberale”.

„Grupul de inițiativă se constituie ca un semnal de alarmă pentru derapajele pe care PNL le înregistrează în acest moment. Mă refer la abaterile de la statut, la deciziile referitoare la fuziunea cu PDL, la părăsirea familiei liberalilor europeni și trecerea în familia populară, la nivelul PE”, a spus Tăriceanu.


Sala Blaga a hotelului Caro din București găzduiește lansarea „Grupului de inițiativă pentru păstarea identității liberale”