Tăriceanu: N-am fost solicitat să fiu în Comisia de revizuire, experiența mea ar fi extrem de utilă
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că nu a fost solicitat să facă parte din comisia parlamentară pentru revizuirea Constituției ce ar urma să fie constituită în plenul celor două Camere, precizând că experiența sa ar fi „extrem de utilă”.
Tăriceanu a fost întrebat dacă a fost solicitat pentru a face parte din partea PNL din Comisia pentru revizuirea Constituției.
„Până în acest moment nu s-a făcut o discuție referitoare la componența comisiei din partea PNL, aștept ca această discuție să se facă cel mai probabil la nivelul grupului parlamentar PNL. Părerea mea este că ar fi nevoie de o comisie care să fie în primul rând credibilă și formată din oameni cu experiență politică îndelungată. Eu am o experiență trăită a relației instituționale premier-președinte, care a fost presărată din păcate cu nenumărate conflicte declanșate de președinte și cu nenumărate atacuri care vizau subminarea autorității Executivului. Am avut conflicte care au trebuit să ajungă la Curtea Constituțională, dar și conflicte politice care au tensionat în nenumărate momente viața politică”, a declarat pentru MEDIAFAX senatorul PNL.
Tăriceanu a precizat că experiența sa „ar fi extrem de utilă” în momentul dezbaterilor pentru revizuirea Constituției.
El a mai menționat că la nivelul PNL au fost întocmite mai multe documente oficiale în privința revizuirii legii fundamentale, care nu au fost modificate, acestea rămânând baza discuțiilor pentru modificarea Constituției.
Tăriceanu a făcut parte din Adunarea Constituantă care a redactat prima Constituție de după 1989, iar în 2011 a fost ales vicepreședintele Comisiei de revizuire.