Tăriceanu, nou atac la adresa DNA: Folosesc aceeași tehnică. „Scoateți repede un dosar ca să luăm presiunea de pe noi”

Publicat: 01 09. 2017, 13:17
Actualizat: 26 03. 2019, 01:34

„Așa cum am văzut transcrierile discuțiilor din cadrul unora din instituțiile statului, mă refer la procuratură, tehnica pe care au folosit-o în trecut au folosit-o și acum și anume: scoateți repede un dosar ca să luăm presiunea de pe noi. Și au găsit această problemă a organizării acestui concurs pentru ocuparea unor funcții minore în Ministerul pentru Relația cu Parlamentul. Mi se pare că era și un șofer pe acolo care trebuia să dea concurs. Din povestea asta, l-au agățat pe ministru, care nu are o implicare directă că nu organizează ministrul concursul, nu se ocupă el de stabilirea subiectelor, dar ca ministru cred că nu este nimic anormal să știe ce se întâmplă în ministerul pe care îl conduce și să fie informat”, a declarat, vineri, Călin Popescu Tăriceanu.

Întrebat dacă Viorel Ilie are momentan susținerea ALDE, Tăriceanu a invocat prezumția de nevinovăție, susținând că așteaptă raportul Comisiei Juridice.

„Nu cred că este o chestiune politică, e o încercare de a pune din nou Parlamentul și zona politică într-o lumină defavorabilă, dar mă voi pronunța mai cu seamă după ce voi primi raportul comisiei juridice care va analiza solicitarea și vom hotărî împreună la nivelul Coaliției cum vom vota în această privință. Să știți că există un principiu pe care ar trebui să-l respectăm cu toții și anume prezumția de nevinovăție. Eu nu sunt jurist și nu sunt în măsură să judec, de aceea am solicitat comisiei juridice un punct de vedeer și după aceea va urma și o discuție politică pe acest subiect”, a mai spus Tăriceanu.

Solicitarea DNA privind încuviințarea urmăririi penale față de senatorul Viorel Ilie, ministru pentru Relația cu Parlamentul, se află pe ordinea de zi a ședinței de vineri a Biroului permanent al Senatului. Solicitarea este însoțită de un referat care conține 17 file, dar și de copiile cetificate cu originalul ale materialului probator, compus din două volume, totalizând 420 de file.

Biroul Permanent va înainta cererea Comisiei juridice în vederea formulării unui punct de vedere, care va fi transmis plenului, care va încuviința sau va respingă solicitarea.

Pe 25 august, procurorul șef al Directiei Naționale Anticorupție, Laura Codruta Kovesi, a cerut Senatului urmărirea penală a ministrului pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, pentru instigare la infracțiunea de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

În același dosar, sunt urmăriți penal directoarea de cabinet a ministrului pentru Relația cu Parlamentul (MRP), Elena-Felicia Pop și doi angajați ai ministerului, membri ai comisiei de concurs, Maria Alexandrescu și Mihai-Cornel Zaharia. Cu toții sunt acuzați de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.