Prima pagină » Știri politice » Tăriceanu nu a prezidat ședința Senatului în care s-a respins OUG 13: „E o luptă de putere între cei care sunt votați democratic și forțe politice oculte”

Tăriceanu nu a prezidat ședința Senatului în care s-a respins OUG 13: „E o luptă de putere între cei care sunt votați democratic și forțe politice oculte”

Tăriceanu nu a prezidat ședința Senatului în care s-a respins OUG 13: „E o luptă de putere între cei care sunt votați democratic și forțe politice oculte
Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul de respingere a OUG 13/2017, cu 110 voturi "pentru", unul "împotrivă", iar nouă abțineri, proiectul urmând să fie trimis spre dezbatere în Camera Deputaților. Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a criticat faptul că în plenul Senatului este supus la vot proiectul de lege pentru respingerea OUG 13, spunând că este o "premieră absolută", care face rău instituției și refuzând să prezideze ședința de plen. "Inaugurăm, printr-o pemieră, o situație care, după părerea mea, ne pune pe noi, ca Senat și întreg Parlamentul, într-o situație nedorită", a subliniat Tăriceanu, adăugând faptul că "este o luptă de putere între cei care sunt votați democratic" și "cealaltă parte, forțe politice oculte".

„Astăzi suntem în fața unei premiere absolute, prin care Senatul urmează să adopte o lege de respingere a unei ordonanțe abrogate, deci care nu mai produce efecte juridice. E ceva care pentru mine este inexplicabil. Suntem în această situație pentru că, în special cei de la USR și, într-o măsură mai mică cei de la PNL, au făcut mare caz că după ce ordonanța a fost abrogată, să o mai respingem o dată și în Parlament. În viziunea unora care sunt aici, mă refer în special la cei mai nou veniți, este să facă cu orice preț rău. Orice trebuie respins”, a declarat Tăriceanu.

„Inaugurăm, printr-o pemieră, o situație care, după părerea mea, ne pune pe noi, ca Senat și întreg Parlamentul, într-o situație nedorită, care ar putea, dincolo de penibilul situației, să aducă o serie de consecințe juridice pe viitor”, a adăugat președintele Senatului.

Tăriceanu a criticat și faptul că protestele au continuat după abrogarea OUG 13/2017, cu „patimi aprinse” și „ultimatumuri”.

„Este o luptă de putere între cei care sunt votați democratic, care înseamnă Parlament, ca instituție esențială a democrație, Guvern, care este expresia majorității parlamentare și cealaltă parte, forțe politice oculte, instituții care acționează ocult și care nu au niciun fel de legitimitate, dar vor cu orice preț să își păstreze puterea pe care au câștigat-o în ultima vreme și care a dus la toate aceste excese pe care le-ați văzut”, a mai spus Tăriceanu.

La rândul său, președintele Comisiei Juridice din Senat, Șerban Nicolae, a declarat că „Parlamentul, ca urmare a unor presiuni venite de la cel mai înalt nivel, se găsește în situația să aprobe o procedură care e nu doar inedită, ci criticabilă sub aspectul validității” și a criticat senatorii PNL pentru faptul că nu au formulat amendamente la proiectul de respingere a OUG 13.

„Senatorii PNL care au propus respingerea legii s-au ferit să întocmească amendamentele necesare ceea ce mi-a dovedit că unii luptă împotriva corupției doar din gură”, a mai spus Șerban Nicolae.

PMP a anunțat, prin vocea liderului partidului, Traian Băsescu, că se va abține de la vot.

Comisia juridică a Senatului a votat, luni, modificarea proiectului de lege privind OUG 13, pentru ca legea să fie una de respingere.

Concret, Comisia juridică a votat un amendament prin care Legea de respingere a OUG 13 să aibă un singur articol, la propunerea grupului palamentar al PSD, respectiv: „Se respinge Ordonanța de urgență a Guvernului numărul 13/2017, prin modificarea și completarea Legii 286/2009 din Codul Penal și a Legii 135/2010 privind Codul de Procedură penală”. Amendamentul a fost admis cu șapte voturi „pentru” și patru „împotrivă”.

Camera Deputaților este for decizional.

Autor

Citește și