Liderul deputaților PNL, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că prioritatea Executivului trebuie să fie organizarea corectă și rapidă a alegerilor și desfășurarea lor în bună ordine.
Tăriceanu a declarat despre Guvernul propus de Victor Ponta că este „o formulă echilibrată între cele două componente ale USL”.
„Pot să apreciez că sunt oameni cu o certă valoare profesională, cu o valoare politică și îmi doresc foarte mult ca această echipă să reușească în sensul așteptării cetățenilor, să performeze bine, ținând cont că are o existență limitată în timp și ceea ce este normal într-o democrație, și anume alegerile parlamentare, să fie cele care să dea o deplină legitimitate și forță noului executiv”, a spus Tăriceanu.
În opinia sa, prioritatea Executivului trebuie fără îndoială să fie organizarea rapidă și corectă a alegerilor, desfășurarea lor în bună ordine.
„Cred că este obligatoriu să facem toate eforturile pentru a elimina corupția politică care a măcinat în ultima vreme alegerile românești, în așa fel încât să asigurăm deplină legitimitate celor care vor reprezenta cetățenii în structurile locale și în Parlament”, a arătat Tăriceanu.
În domeniul economic, prioritatea Guvernului ar trebui să fie relansarea economică, creșterea economică și crearea de locuri de muncă, a mai spus Tăriceanu.