Tăriceanu scoate de la sertar proiectul prin care vrea să ia Centrul de Interceptări de la SRI
„Astăzi (miercuri, n.r.) am luat hotărârea să depunem două proiecte legislative. De unul din ele precis știți, este vorba de Autoritatea Independentă de Supraveghere a Comunicațiilor. Este un proiect pe care l-am depus în legislatura trecută, dar simpaticele servicii ale Parlamentului clasează toate proiectele care nu au intrat în dezbatere. Din acest motiv, împreună cu colegii mei am discutat și vom depune din nou acest proiect în procedură legislativă”, a anunțat, miercuri, liderul ALDE, după ședința Biroului Politic Executv al formațiunii.
El a spus că prin acest proiect se intenționează „scoaterea” activității de interceptare a comunicațiilor din zona „serviciilor secrete”.
„Vrem ca această activitate să o scoatem din zona serviciilor secrete pentru că, așa cum știți, CCR a dat o decizie în acest sens care trebuie, până la urmă, să se materializeze într-un fel. Tot ceea ce înseamnă activitatea de poliție judiciară trebuie să fie făcută de poliția judiciară, nu au treabă în această chestiune serviciile de informații. Serviciile de informații, de altfel, trebuie să fie extrem de atente cum își calibrează acțiunea, trebuie să fie în conformitate și necesitatea este de a se conforma prevederilor constituționale și deciziilor Curții Constituționale. Crearea acestei Autorități va fi o soluție care va ușura situația tuturor”, a mai spus Tăriceanu, care a arătat că propunerea legislativă prevede ca această structură să fie în subordinea Parlamentului.
În octombrie 2016, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că va depune o propunere legislativă care vizează înființarea unei Autorități Naționale pentru Interceptarea Comunicațiilor, sub controlul Parlamentului, care ar urma să fie unica autoritate din România abilitată să facă interceptări ale comunicațiilor – telefonice sau electronice. În proiectul inițial, inițiatorii propuneau și ca interceptările dispuse de procuror pe o perioadă de maximum 48 de ore, fără mandat de la judecător (situație prevăzută de lege în cazul infracțiunilor flagrante sau de urgență), să nu mai poată fi folosite ca probe în instanță (lucru care intră în contradicție cu actualul Cod de Procedură Penală). Proiectul era aproape similar cu o inițiativă legislativă a mai multor deputați PNL din 2007, printre care și Tăriceanu, care a fost însă respinsă de Senat în 2015.
Una dintre diferențe: în vechiul proiect nu exista interdicția privind interceptările fără mandat. După ce Curtea Constituțională a dispus ca SRI să nu mai poată pună în aplicare mandatele de supraveghere tehnică dispuse de procuror, decât în cazurile de terorism și siguranță națională, în spațiul public, inclusiv dinspre Ministerul Justiției, a apărut dezbaterea dacă interceptarea comunicațiilor trebuie făcută de un organism total independent sau unul aflat sub apanajul SRI. Autoritatea propusă de Tăriceanu urma să funcționeze sub supravegherea unei Comisii, din care ar urma să facă parte trei judecători desemnați de Înalta Curte de Casație și Justiție, trei reprezentanți ai asociațiilor profesionale ale judecătorilor și procurorilor, un reprezentant desemnat de Avocatul Poporului și doi membri ai Parlamentului.
În urma unei ordonanțe de urgență din martie 2016, care a survenit după decizia CCR privind un articol din Codul de Procedură Penală, toate parchetele au drept de acces la tehnica de interceptare a SRI, în baza unui mandat admis de judecător, beneficiind totodată de un corp de polițiști judiciari, așa cum are și DNA, dar și de dreptul de a-și înființa propria infrastructură tehnică de interceptări. Modul în care aceste mandate de supraveghere tehnică sunt puse în aplicare de procurori și polițiști, prin infrastructura SRI de la Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor este verificată periodic de un judecător al instanței supreme. Mai mult, prin această ordonanță, SRI a devenit oficial organ special de urmărire penală, care poate pune în aplicare mandatele de supraveghere tehnică doar în cazurile de terorism și infracțiuni de siguranță națională.