Prima pagină » Știri politice » Tăriceanu: Zgonea trebuia să se retragă

Tăriceanu: Zgonea trebuia să se retragă

Tăriceanu: Zgonea trebuia să se retragă
Copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că partidul susține modificarea regulamentului Camerei Deputaților și a precizat că președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, trebuia să renunțe la funcție după ce i-a fost retras sprijinul politic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Părerea mea este că domnul Zgonea, în momentul de față, face o greșeală. Cred că ar fi trebuit, odată cu retragerea sprijinului politic din partea PSD-ului, să facă domnia sa acest gest.(…) Cred că în orice țară civilizată care respectă anumite cutume democratice, odată cu retragerea sprijinului politic, președintele Camerei s-ar fi retras. Din acest motiv, credc că cei de la PSD- și ne-au consultat și pe noi, nu pot să vă ascund acest lucru – doresc anumite modificări de regulament ca să nu se intre într-o dispută lungă și contraproductivă. Regulamentul se modifică permanent, s-a modificat de multe ori. (…) ALDE susține modificările care, de fapt, nu fac decât să dea un cadrul legal acestor decizii politice. În momentul în care cineva începe să se agațe cu mâna de scaun și este o situație penibilă, sigur că trebuie să existe un suport regulamentar ca aceste lucruri să fie făcute. În trecut, s-a considerat că un astfel de gest va veni de la sine. Nu vine întotdeauna și atunci trebuie și el reglementat”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Ploiești.

Președintele Comisiei de statut, Bogdan Niculescu Duvăz, a declarat, marți, că Statutul permite revocarea lui Valeriu Zgonea din funcția de președinte al Camerei, afirmând că Birourile Permanente urmează să ia act de faptul că acesta nu mai are sprijin politic, iar revocarea va fi anunțată în plen, fără vot.

Bogdan Niculescu Duvăz a susținut că nu mai este nevoie de niciun vot al plenului Camerei Deputaților privind revocarea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, pentru că articolul 32 din statutul deputaților și senatorilor prevede pierderea automată a funcției în momentul în care este retras sprijinul politic.

„În ceea ce privește problema domnului Zgonea problema este relativ simplă pentru că în Statut, în Legea nr. 96, care este lege organică, figurează la articolul 32, alineatul 3, în mod clar, la retragerea sprijinului politic pierderea automată a postului pe care l-a obținut prin sprijin politic”, a declarat președintele Comisiei de statut, Bogdan Niculescu Duvăz, la finalul ședinței comisiei.

Citește și