TATONĂRI. Ministrul Dezvoltării către PSD în timpul dezbaterii moțiunii împotriva sa: De când am preluat mandatul nu mai puteţi fura. V-aş bănui de sevraj – VIDEO
Ion Ștefan i-a acuzat pe social-democrați, la dezbaterea în plenul Camerei Deputaţilor a moţiunii simple formulate de PSD la adresa sa, că de când a preluat conducerea Ministerului Dezvoltării sunt „scoşi din minţi” că nu mai pot avea acces la banii publici.
La momentul transmiterii acestei ștri, Camera Deputaţilor dezbate și ulterior va vota moţiunea simplă împotriva ministrului Ion Ştefan – „Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte”.
Ion Ștefan, reacție adresată membrilor PSD: „După cât de tare ţipaţi, v-aş bănui de sevraj!”
„Nu vă interesează proiectele primarilor, ale instituţiilor publice, ale antreprenorilor, de investiţiile pe care Ministerul Dezvoltării le-a făcut în perioada pandemiei în sistemul sanitar pe care l-aţi lăsat muribund. PSD nu a priceput nici până la acest moment că minciuna nu a adus niciun gram de prosperitate românilor, iar PSD a trăit cu minciuna în braţe. (…) După cât de tare ţipaţi, v-aş bănui de sevraj, sevraj din cauza că nu mai aveţi acces la banul public”, a afirmat Ion Ştefan, în plenul de marţi al Camerei Deputaţilor.
De asemenea, acesta a reamintit o decizie a Guvernului care a creat cadrul legal astfel încât Compania Naţională de Investiţii să modernizeze sectorul colectării apelor uzate.
„De asemenea, în şedinţa de Guvern din 4 iulie s-a creat cadrul legal pentru ca Companiei Naţionale şi Investiţii să realizeze investiţii de modernizare, în sectorul colectării apelor uzate şi al sistemelor cu apă, dat fiind faptul că mulţi români nu beneficiază de alimentare cu apă şi gaze. Nu v-a interesat faptul că Ministerul Dezvoltării nu a blocat niciun şantier, nu a oprit nicio lucrare demarată pe PNDL 1 şi PNDL 2, ci s-a asigurat că toate investiţiile sunt realizate corect. Nu am oprit plăţile nici pe durata stării de urgenţă. PSD, prin programul de suflet al lui Dragnea, PNDL, a risipit ani de zile bani publici pe lucrări prost făcute. De când am preluat mandatul la minister, uite că nu mai puteţi fura şi asta vă scoate din minţi”, a mai spus ministrul Dezvoltării.
Ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, la dezbaterea moțiunii simple în Parlament cu guler cervical: Medicii mi-au spus că sunt pe muchie de cuțit între a fi operat sau nu
Inițial, prima dezbatere a moțiunii depusă împotriva ministrului Dezvoltării urma să aibă loc pe 9 iunie, însă, din cauza stării de sănătate a lui Ion Ștefan, a fost amânată.
La momentul respectiv, Ministrul a cerut amânarea dezbaterii moțiunii simple depusă de PSD împotriva sa, din cauza problemelor de sănătate.
„Acum vreo 10 zile eram la minister, la birou și am avut o problemă serioasă. O durere maximă în brațul drept, mi-a amorțit mâna și a fost nevoie să merg la medic. După mai multe zile de consultări am ajuns în situația asta. Vorbim despre o situație în coloana vertebrală, ceva vertebre, C6-C7 tasate. De 10 zile am luat atâtea pastile cât nu am luat toată viața cumulat. Medicii mi-au recomandat repaus”, a declarat Ion Ștefan la începutul lunii iunie.
Moţiunea simplă „Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte!”
Ministrul Ştefan este acuzat, în moţiunea simplă iniţiată de PSD, prin care i se cere demisia, de fals în acte publice, „neanchetat încă de organele abilitate, din motive greu de înţeles”.
„Dacă marele dramaturg Ion Luca Caragiale ar fi trăit în zilele noastre, cu certitudine ar fi găsit în ministrul Grindă o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru comediile sale în care a surprins atât de bine viciile, neputinţele, orgoliile şi aroganţa clasei politice din România. (…) Prezenta moţiune simplă are drept scop evidenţierea celor mai importate aspecte negative care au marcat mandatul ministrului Ion Ştefan şi care constituie deja motive foarte puternice pentru demiterea sau demisia acestuia de la conducerea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei”, susţin semnatarii moţiunii.