TAXA PE MARILE AVERI, respinsă de Parlament. UNPR acuză PDL nu s-a ținut de cuvânt

Publicat: 22 05. 2012, 15:10
Actualizat: 22 05. 2012, 15:10

Legea privind taxarea marilor averi cu 1% a fost respinsă de Parlament, neîntrunind numărul de voturi necesare.

Proiectul UNPR avea inițial sprijinul PDL și cel al UDMR. După căderea Guvernului Ungureanu, între PSD și UNPR s-a semnat un protocol de colaborare care prevedea susținerea acestei legi.

Deputatul UNPR, Eugen Nicolicea, și-a acuzat foștii parteneri de guvernare că nu s-au ținut de cuvânt.

„Fosta coaliție avea înțelegerea asumată ca obiectiv de guvernare. Această coaliție a stat la guvernare cu voturile UNPR, care a asigurat stabilitatea României. Nu s-au ținut de cuvânt, acum și-au arătat adevărata față și nu au votat această lege. Nu aveam pretenții de la PNL, astăzi s-a separat stânga de dreapta”, a spus Nicolicea.

În favoarea proiectului de lege au votat 106 parlamentari, iar 101 de voturi au fost împotriva taxării marilor averi.