TAXAREA MUNCII ar putea scădea pentru familiile cu doi copii / Marcel Ciolacu: Românii trebuie să fie stimulați cu măsuri concrete să facă copii
This browser does not support the video element.
Premierul Marcel Ciolacu spune că Ministerul Muncii pregătește scăderea taxării muncii pentru familiile cu minim doi copii. Într-o conferință de presă, la Institutul Clinic Fundeni, șeful Executivului transmite că România se confruntă cu un declin demografic, iar românii trebuie să fie stimulați cu măsuri concrete să facă copii.
Marcel Ciolacu precizează că nu vrea să scadă taxele pe salariul minim, iar prioritatea Guvernului sunt familiile cu minim doi copii.
E evident că anul următor va fi o reformă fiscală. E trecută în PNRR, dar sunt identificate anumite măsuri pe care le putem lua mai rapid. Avem o problemă cu demografia, dar nu putem doar să constatăm, e nevoie de măsuri. E normal să venim cu priorități. Eu nu pot să scad pe venitul minim, fiindcă o treime din românii din sistemul privat sunt plătiți cu minim. Dacă scad, ne trezim că două treimi vor fi plătiți cu minim. Eu nu pot să vin cu asemenea soluții. Am văzut ce au făcut amatorii, a spus premierul.
Premierul spune că va veni cu o reformă și cu un sistem de deduceri la venituri. Acesta afirmă că România a depășit momentul amatorismului.
Deci, cu alte cuvinte, aceste soluții empirice luate după ureche și doar că dau bine la televizor, eu n-o să le iau. O să vin cu o reformă și cu un sistem de deduceri la venituri, ceva sustenabil și ceva exact cum este în țările dezvoltate. România a depășit momentul amatorismului, am văzut ce a semnat ca amatorii să conducă Ministerul Sănătății. Ce au făcut cei doi miniștri în afară de miliard și de nenorocirile din pandemie? Eu nu-mi aduc aminte, a conchis Ciolacu.
România se confruntă cu un declin demografic fără precedent, riscând să piardă două treimi din populație, până în anul 2100, potrivit ultimelor statistici.
Până în 2028, Ministerul Muncii preconizează adoptarea unor măsuri care să ducă la creșterea natalității astfel încât declinul demografic să fie încetinit.