Telenovela caselor de protocol. Ponta îl trimite pe Băsescu acasă la Mioara Roman

Publicat: 26 01. 2015, 22:33

Corespondența dintre Regia Protocolului de Stat și fostul președinte Traian Băsescu nu s-a oprit la avertismentul acestuia de a da Guvernul în judecată pentru că nu a răspuns, până la încheierea mandatului său, la solicitarea de a-i acorda dreptul de a folosi o casă de protocol și un spațiu pentru cabinetul de lucru. Plângerea fostului șef al statului a fost urmată, potrivit unor surse oficiale, de o „nouă ofertă” a Secretariatului General al Guvernului, trimisă pe 22 ianuarie.

„S-a transmis, pe lângă lista celor 7 imobile, o ofertă cu două locuințe care să corespundă exigențelor legale. Una nouă și una care exista și în lista celor 7. Nu știu exact care sunt locațiile. Domnul președinte nu a avut, din câte știu, nicio reacție”, a confirmat Corneliu Calotă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, contactat astăzi de Gândul.

Cum vilele 1A și 11 din Snagov, singurele asupra cărora RA-APPS și SPP conveniseră că „îndeplinesc criteriile legale de reședință oficială„, fuseseră scoase de către premierul Victor Ponta din lista variantelor pe care Guvernul i le trimisese lui Traian Băsescu pe 9 decembrie, Regia Administrării Protocolului de Stat a pus pe masă, ca opțiuni, casa din strada Orbescu, nr.7 și cea din strada Nikolai Gogol, nr. 2.

Potrivit surselor Gândul, ambele variante sunt considerate însă nepotrivite de fostul președinte care a informat astăzi Guvernul în legătură cu obiecțiile sale, insistând pentru acordarea drepturilor pe care legea din 2001 le conferă foștilor șefi de stat.

UPDATE ORA 19.20 Chestionat de jurnaliști pe acest subiect, premierul Victor Ponta a replicat scurt: „Nu mă ocup eu de locuințe”.

Oferta de ianuarie a lui Victor Ponta

Avertismentul scris al lui Traian Băsescu că va da Guvernul în judecată dacă nu îi asigură dreptul la un spațiu pentru cabinet de lucru și folosința gratuită a unei locuințe de protocol pe parcursul vieții a avut ca rezultat restrângerea selecției unei case din patrimoniul RA-APPS la două variante.

Prima este casa din strada Dimitrie Orbescu, nr. 7, în apropierea Pieței Spania, un imobil mobilat, cu 5 camere și 3 încăperi de serviciu, însumând 440,65 de metri pătrați, cu o curte de 163 de metri pătrați și un garaj de 31 de metri pătrați.

Vila cu demisol, parter și etaj a fost vizitată de Traian Băsescu, dar și de reprezentanți ai SPP, instituție care ulterior emis o adresă către RA-APPS prin care sunt puse sub semnul întrebării condițiile de securitate, principalele obiecții invocate și de Traian Băsescu în ultimul răspuns adresat Guvernului. Mai exact, sunt menționate asigurarea protecției cu gratii la demisol și la parter, dar și vecinătatea cu o clădire căreia îi cade tencuiala și cu posibil risc în situația unui seism puternic.


Vila din str Orbescu, nr.7, în vecinătatea Pieței Spania. Foto: Octav Ganea// Mediafax Foto


Vila din str Orbescu, nr.7, în vecinătatea Pieței Spania. Foto: Octav Ganea// Mediafax Foto

A doua variantă propusă de RA-APPS, nou-apărută în discuție, este vila în care locuiește Mioara Roman, pe strada Nikolai Gogol, nr. 2, în vecinătatea actualei reședințe prezidențiale, Vila Lac 3. Familia Roman s-a mutat în vila din Primăverii – inițial, proprietate a ICRAL – în 1990, atunci când Petre Roman a devenit premier. În 1996, clădirea a intrat în patrimoniul RA-APPS, în urma unei Hotărâri de Guvern, după divorț Mioara Roman rămânând chiriaș al RA-APPS cu care s-a judecat, în ultimii ani, pentru majorarea chiriei.

În virtutea relației pe care au avut-o la începutul anilor ’90 Traian Băsescu și familia Roman, fostul președinte a transmis însă Guvernului că nu dorește acest imobil, cu atât mai mult cu cât situația chiriașilor nu este clarificată.


Vila din strada Gogol, nr. 2 în care locuiește Mioara Roman. Foto: Octav Ganea// Mediafax Foto


Imagini din strada Gogol, nr. 2 în care locuiește Mioara Roman. Foto: Octav Ganea// Mediafax Foto


Imagini din strada Gogol, nr. 2 în care locuiește Mioara Roman. Foto: Octav Ganea// Mediafax Foto


Curtea vilei din strada Gogol, nr. 2 în care locuiește Mioara Roman. Foto: Octav Ganea// Mediafax Foto

Mioara Roman: „Am semnat acum 3 săptămâni că mă mut. Eu am reparat acoperișul de nouă ori, acum plouă din nou”

Din evaluarea Mioarei Roman, valoarea proprietății din Gogol se rezumă strict la cea a terenului de 800 de metri păstrați în Primăverii, casa fiind într-un stadiu avansat de degradare, în ciuda investițiilor personale. „Casa asta n-a fost niciodată de protocol, nu are nici acum condițiile unei reședințe oficiale. Eu am reparat acoperișul de nouă ori, acum plouă din nou și nu l-am mai reparat”, spune Mioara Roman pentru Gândul.

Soția fostului premier nu a fost anunțată de Guvern în legătură cu propunerea RA-APPS ca imobilul în care locuiește să primească destinația de posibilă reședință oficială. Regia Protocolului de Stat i-a oferit însă, ca înțelegere amiabilă în urma procesului derulat în ultimii ani, un apartament cu o chirie substaanțial mai mică „de câteva sute de euro”, la parterul unei vile, în centrul Capitalei. Acum trei săptămâni, Mioara Roman a acceptat înțelegerea, mutarea nefiind încă finalizată.

„Da, mă mut. Am semnat pentru un apartament de trei camere, la parterul unie vile din anii ’30. E un apartament frumos și aranjat, pe măsura mea, că acum am rămas singură, și sunt deja în curs de mutare”, a explicat Mioara Roman.

În opinia sa, casa în care încă locuiește, un imobil cu trei dormitoare laa etaj, o sufragerie și un birou la parter și fără garaj, nu îndeplinește criteriile de reședință de protocol, gard în gard, la o distanță mai mică decât cea considerată standard în astfel de situații, fiind construit recent un bloc de locuințe care ar fi afectat și fundația vilei din Gogol, nr. 2.

Foștii președinți, au, din 2001 încoace, dreptul de a folosi pe tot parcursul vieții, împreună cu familia, o locuință de protocol care primește destinația de reședință oficială și care cuprinde și un spațiu pentru un cabinet de lucru. Întreținerea și utilitățile sunt plătite de locatari. Reședința oficială nu poate fi aceeași cu casa de protocol în care președintele a stat în timpul mandatului, dar are de îndeplinit, în continuare, criterii de confort și de securitate care fac ca nu orice locuință din patrimoniul RA-APPS să fi putut primi acest statut.

O reședință oficială trebuie să aibă minimum 3 dormitoare, cu salon de primire și salon de zi, bucătărie spațioasă, băi, garaj și anexe pentru pază, să fie în proprietatea publică a statului, situată în zona centrală sau rezidențială a orașului, „unde densitatea populației și circulația autovehiculelor sunt reduse, dispunând de posibilitatea de acces rapid, în caz de forță majoră la sistemele de apărare civilă”, cere HG 651/1999 semnată de premierul de atunci, Radu Vasile, menționând și că „imobilul trebuie să aibă caracter de locuință individuală (gen vilă) și să fie destinat a fi locuit de o singură familie, împreună cu personalul de serviciu”.

Vila Lac 3, în care președintele Traian Băsescu a locuit în ultimii 10 ani, în timpul celor două mandate, urmează să îi revină, din 20 februarie actualului șef al statului, Klaus Iohannis. Unde locuiesc foștii președinți Ion Iliescu și Emil Constantinescu puteți citi AICI.

Cronologia completă a unei false dileme imobilare

Așa cum o descriu legea și hotărârile de guvern în vigoaare, procedura de urmat în aceste situații este simplă: un fost președinte își revendică dreptul la cele două spații, iar Consiliul de Administrație al RA-APPS propune un imobil care să îndeplinească toaate criteriile legale, primind ulterior avizul RA-APPS. Casa devine reședință oficială ca urmare a unei Hotărâri de Guvern în acest sens. Ce s-a întâmplat în acest caz:

30.09.2014. Președinția solicită RA-APPS și Secretariatului General al Guvernului, în subordinea căruia funcționează Regia, folosința gratuită a unei locuințe de protocol cu destinația de reședință oficială și folosința gratuită a unui spațiu cu destinația de cabinet de lucru, în conformitate cu Legea 406/2001.

9.10.2014. SGG trimite la RA-APPS o adresă prin care confirmă temeiul legal al solicitării și indică procedura: Consiliul de Administrație al RA-APPS propune, RA-APPS acordă, SGG avizează.

10.10.2014. RA-APPS răspunde SGG că „imobilul care îndeplinește criteriile de atribuire este Vila 1A cu terenul aferent din Snagov”

20.11.2014. SPP trimite o adresă la RA-APPS pronunțându-se asupra condițiilor de asigurare a protecției

21.11.2014. RA-APPS scrie din nou SGG, adăugând în listă un nou imobil, Vila 11 din Snagov. „Imobilele care îndeplinesc criteriile sunt Vila 1 A și Vila 11 din Snagov”. La această concluzie s-a ajuns prin vizionarea a 6 imobile de reprezentanți ai RA-APPS și SPP.

9.12.2014. RA-APPS transmite Cancelariei Prezidențiale un tabel cu 7 imobile, între care cele două vile, 1 A și 11 din Snagov cerând stabilirea unei ordini de preferință. O nouă vizionare a celor 7 imobile, a reprezentanților RA-APPS și SPP, a dus la concluzia că „imobilele de la punctele 1,2,3,4,5 nu corespund criteriilor” prevăzute în Hotărârile de Guvern de aplicare a Legii 406/2001, singurele considerate corespunzătoare fiind imobilele de la punctele 6 și 7, adică vilele 1 A și 11 din Snagov, „urmând ca RA-APPS să evalueze starea tehnică reală și să decidă”.

10.12.2014. Președinția cere RA-APPS, prin adresa 2618, să precizeze care dintre cele două imobile urmează a-i fi pus la dispoziție lui Traian Băsescu la încheierea mandatului, pe 21 decembrie.

23. 12.2014. Guvernul emite HG 1135 prin care Vila Snagov 1 A, o casă cu etaj de 609 metri pătrați suprafață construită, cu 25.364 de metri pătrați de teren și o piscină de 210 metri pătrați trece din administrarea RA-APPS în cea a Ministerului Muncii pentru a fi pusă la dispoziția Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități.

9.01.2014. Fostul președinte Traian Băsescu face la SGG o cerere de revenire la solicitarea inițială.

12.01.2014. Într-un interviu la Antena 3, premierul Victor Ponta anunță că Vila 1A și Vila 11 din Snagov nu mai sunt în listă.

13.01.2015. Traian Băsescu adresează Guvernului României o plângere administrativă prealabilă în care reia etapele parcurse și avertizează că va acționa Guvernul în instanță dacă nu se achită de obligațiile legale.

17.01.2014. Într-un interviu la B1, Victor Ponta susține că „Băsescu este un client foarte cusurgiu, în sensul în care ultima dată i-a fost transmisă o listă cu șapte posibile locuințe. Până la urmă o să-și aleagă una din ce mai are RA-APPS”

18.01.2014. RA-APPS scoate la vânzare Vila 11 Snagov.

22.01.2015.  Guvernul  oferă, în replică, imobilul din str Orbescu, nr. 7 și casa închiriată de Mioara Roman, pe Nikolai Gogol, nr. 2.

26.01.2015. Traian Băsescu răspunde arătând de ce nu poate primi oricare din cele două case.