TENSIUNI. Ungurii vor scuze de la Klaus Iohannis, după ce președintele i-a acuzat că vor să ia Ardealul. L-au numit „isterizat și nervos”
UDMR îi cere preşedintelui să își ceară scuze pentru că instigă împotriva maghiarilor. Aceștia s-au supărat, după de Klaus Iohannis a declarat că ungurii vor să ne ia Ardealul.
„ Klaus Iohannis, isterizat si nervos, a avut o declaraţie nedemnă pentru un preşedinte, cu un mesaj tipic PRM-ist violent şi periculos: ungurii ne iau Ardealul. Astăzi am fost martorii unui eveniment fără precendent în ultimii 30 de ani: de la microfonul Cotroceniului se dezinformează grosolan şi se instigă împotriva maghiarilor. UDMR respinge ferm acest gen de discurs şi orice fel de instigare. Preşedintele trebuie să-şi ceară scuze pentru acest derapaj periculos”, a transmis Kelemen Hunor, într-un comunicat de presă.
Reacția celor de la UDMR vine după declarația de mieruri a președintelui Klaus Iohannis
„Este incredibil ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD-ului a ajutat UDMR-ul să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorităţi, ne luptăm cu pandemia de coronavirus, ne luptăm pentru vieţile românilor, ca să scăpăm de această pandemie, PSD-ul, marele PSD se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor”, a declarat Iohannis.
Un proiect de lege care prevede autonomia Ținutului Secuiesc a trecut tacit de Camera Deputaților. Senatul, for decizional, se întrunește azi pentru a dezbate acest proiect.