Teodorovici, către Fifor: Mihăiță, alintat Șobi, eșecul nu este al meu sau al lui Dăncilă. E al PSD
„Mihăiță, alintat Șobi, mi-a dat cu Tratatul de psihologie în cap, descoperind brusc multitudinea de trăsături negative ale caracterului uman, de la frustrare, individualism, narcisism, grobianism, aroganță, autosuficiență și, desigur, imoralitate. Pe toate mi le-a atribuit la grămadă, într-o manieră atât de subtilă, probabil într-un moment de emoție puternică, pentru că nu l-aș putea acuza de luciditate. Dar aș putea să-i spun lui Șobi că, indiferent de doza asumată din toate cele ce mi-au fost atribuite de el cu multă generozitate, apreciez că a avut decența de a nu le include exact pe cele pe care le-am respins întotdeauna cu fermitate: lașitatea și prostia”, a scris Eugen Teodorovici, pe Facebook.
Fostul președinte Executiv al PSD îi transmite lui Fifor că eșecul alegerilor prezidențiale nu este al lui sau al Vioricăi Dăncilă, ci este eșecul PSD.
„Pentru că, Șobi, nu sunt și nu voi fi vreodată de acord cu lașitatea și prostia umană! Și pentru că nu este nimic condamnabil în a acționa cu bărbăție și curaj atunci când alții, mai puțin rezistenți, preferă noncombatul. Pentru că eu am o altă înțelegere a expresiilor «a-ți asuma un eșec» și «a face un pas în spate după o înfrângere», care în niciun caz nu înseamnă renunțare și umilință. Pentru că, Șobi, eșecul nu este al meu sau al candidatului Dăncilă, eșecul este al PSD, iar pasul în spate nu trebuie făcut doar ca să facă alții, și mai perdanți, un pas înainte! Așa că, Șobi, dacă nu ai înțeles asta, vei afla că sunt mai multe căi în viață pentru a ajunge, uneori, la același deznodământ… atât pentru capul plecat, cât și pentru cel drept. E strict o chestiune de alegere!”, a subliniat Teodorovici.
Și fostul secretar general al PSD Mihai Fifor l-a ironizat, joi, pe Eugen Teodorovici, după ce acesta l-a făcut „șobolan”. „Când narcisismul devine patologic, bichonul începe să se creadă pitbull. Nu pot să accept mârlania unora, grobianismul și lipsa de bun simț”, a afirmat Fifor.
Eugen Teodorovici a declarat că l-a făcut marți seara, la ședința CEx a partidului, „șobolan” pe Mihai Fifor, deoarece a văzut o intervenție a acestuia la o televiziune și s-a enervat. El a precizat că a început să îl caute pe Fifor prin partid să îi dea „o lecție de morală”, însă spre norocul lui nu l-a găsit.