Prima pagină » Știri politice » TEXTUL INTEGRAL al cererii de SUSPENDARE a președintelui

TEXTUL INTEGRAL al cererii de SUSPENDARE a președintelui

TEXTUL INTEGRAL al cererii de SUSPENDARE a președintelui
TEXTUL INTEGRAL al cererii de SUSPENDARE a președintelui

USL a demarat procedura de suspendare a președintelui Traian Băsescu, cererea fiind deja depusă. Șeful statului este acuzat că a încălcat grav Constituția în timpul ultimului mandat, mai exact începând cu decembrie 2009,  exercitându-și controlul ilegal instituțiile statului.

Liderii au USL au scris în documentul de suspendare că statul de drept a fost vădit erodat din cauza lui Traian Băsescu, sistemul separării puterilor în stat fiind încălcat. „Începând cu 6 decembrie 2009, democrația și statul de drept au cunoscut un puternic proces de erodare, de substituire a instituțiilor statului de drept prevăzute de Constituția României, ajungându-se ca voința și acțiunea politică să fie concentrate în mod discreționar și neconstituțional în mâna unui singur om – Președintele țării. Acest om a ajuns să dicteze puterii executive, puterii legislative și celei judecătorești, ceea ce reprezintă un grav derapaj de la principiile fundamentale ale Constituției României. […] Instituțiile statului democratic, așa cum sunt ele definite în Constituția României, în baza principiului separației puterilor în stat, au fost puse în imposibilitatea practică de a mai funcționa[…] Acțiunile președintelui au venit să încalce principiul separație puterilor în stat, având o atitudine de sfidare și denigrare a instituțiilor statului, prin excesul de autoritate manifestat public.”, se arată în document.

CITEȘTE DOCUMENTUL INTEGRAL

Mai mult, liderii USL susțin că principiile statului de drept și Constituția au fost încălcate odată cu numirea lui Emil Boc în funcția de prim-ministru al României, investirea guvernului de atunci fiind făcută „pe baza voturilor date de parlamentari aduși de partea puterii prin practici legate de corupția politică”. „Întregul dezastru economic și administrativ generat de Guvernul Emil Boc poate fi atribuit, în fapt, acțiunilor lui Traian Băsescu aflate în afara cadrului constituțional.”

Consecințele actelor de care este acuzat președintele țării sunt expuse în cererea de suspendare, potrivit căreia criza economică din România a fost adâncită, nivelul de trai a scăzut, iar instituțiille statului au fost deteriorate, toate din cauza lui Traian Băsescu. „Consecințele acestor acte politice au fost nu doar deteriorarea funcționării instituțiilor democrate ale statului, până la punerea sub semnul întrebării a existenței statului de drept, dar și deteriorarea gravă a nivelului de trai al populației, extinderea sărăciei, falimentul a sute de mii de societăți comerciale, erodarea gravă a capitalului românesc și disoluția clasei de mijloc. […] În fapt, statul român a încetat să-și îndeplinească o parte dintre funcțiile sale fundamentale De la Palatul Cotroceni Președintele a dictat atât forma cât și modalitatea de adoptare a legii, menite să ducă la evitarea procesului democratic, de dezbatere legislativă în Parlament. Analiza evenimentelor politice din ultimii 3 ani arată că cel care a generat, conceput și întreținut procesul de alterare a statului democratic a fost Președintele Traian Băsescu”, se mai arată în document.

În concluzie, liderii USL îl acuză pe Traian Băsescu de șapte încălcări grave ale Constituției, printre care și faptul că a uzurpat rolul primului-ministru, a încălcat drepturile cetățenilor, a instigat la nerespectarea deciziilor CCR și că a încălcat principiul separării puterilor în stat.

 

 

Citește și